Sport

Excelenţă bănăţeană, premierea sportivilor de top care au onorat Timişul

În 26 noiembrie, de la ora 17:00, Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, găzduiește Gala de premiere „EXCELENȚA BĂNĂȚEANĂ” – parte a Caravanei naționale „Născut pentru Sport”, un adevărat regal al performanței în sport. Vor fi premiate nume mari ale sportului timişean, de ieri, de azi, dar şi tinere speranţe de mâine.

La acest eveniment și-au anunțat deja participarea mari personalități din lumea sportului românesc, care alături de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și reprezentanți ai administrației locale și județene vor decerna 40 de trofee. Așadar, vin la Timișoara:
• Elisabeta Lipă – maestră emerită a sportului, declarată, de către Federația Internațională de Canotaj, cea mai bună canotoare a secolului XX, deținătoare de 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase olimpiade, de 25 ori campioană a României, fost Ministru al Tineretului și Sportului;
• Mihai Leu – campion mondial la Box-WBO la categoria semimijlocie în 1997 și pilot de raliu, sport în care a devenit campion național în 2003;
• Alina Alexandra Dumitru – medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, la categoria 48 kg, vicecampioană olimpică – Londra, 2012, multiplă campioană europeană (7 titluri și de 2 ori vicecampioană europeană) și medaliată de 3 ori cu bronz la Campionatele Mondiale;
• Silvia Stroescu – gimnastă de talie mondială, medaliată cu aur la competiții de mare anvergură, cum ar fi Jocurile Olimpice de vară din 2004 (Atena), câștigătoare a 17 titluri internaționale și 32 naționale, actualmente lector universitar doctor la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, cât și arbitru internațional de gimnastică artistică;
• Simona Amânar Tabără – gimnastă de talie mondială, deținătoare a 7 medalii olimpice și 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică, câștigătoare, cu echipa României, a patru titluri mondiale consecutive, a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame (după Nadia Comăneci), actualmente Lector Universitar la Universitatea de Vest Timișoara și Director al Academiei Olimpice Române;
• Simona Gherman – campioană olimpică pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2016, de două ori campioană mondială pe echipe (2010 și 2011) și de șapte ori campioană europeană (2008, 2009, 2011, 2012, 2014, 2015 și 2016 la individual și pe echipe);
• Adrian Meleancă – antrenor la lotul de gimnastică junior al României, fost șef de Catedră Gimnastică al CSS Lugoj;

• Amatto Zaharia – multiplu campion european și mondial, Maestru Emerit al Sportului, Antrenor Emerit dar și Laureat al Sportului Românesc în anii 2007 și 2008, cel care a fost decorat de Președinția României cu Ordinul „Meritul Sportiv”, președinte al Federației Române de Kempo;
• Marinela Mladin – Președinte al Federației Ecvestre Române;
• Doru Soter – Președinte al Fundației Atletismul Românesc
• Mircea Barna – fostul căpitan al echipei naționale de baschet, proprietarul companiei de echipament sportiv Ancada și președinte al Asociație Împreună Pentru România Modernă;
În deschiderea Galei, vor fi premiați și elevii care au câștigat concursul „Școală și Sport? Da se poate!”, premiere care va fi realizată de Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, partenerul principal al acestei campanii.

”EXCELENȚA BĂNĂȚEANĂ” – parte a Caravanei naționale ”Născut pentru Sport” este un proiect inițiat de Asociația ”Junior SPORT”, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş și Centrul de Cultură și Artă Timiș, organizat de Asociația ”Ama Events” și Clubul de Judo ”Phoenix” Timișoara, susținut de Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș și Universitatea Politehnica Timisoara.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

7 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

7 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

9 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

10 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

12 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

14 ore ago