Consiliul Județean Timiș, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, celebrează ziua județului Timiș oferind publicului trei zile de muzică și dansuri tradiționale și o gală a folclorului care va aduce pe scena Teatrului de Vară peste 300 de artiști! În fiecare dintre serile de 26, 27 și 28 iulie 2022, de la…
Gala excelenței în educația muzical-artistică la Liceul „Ion Vidu”
Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timişoara organizează „Gala Excelenţei în Educaţia muzical – artistică” sub forma unui concert simfonic ce se va desfăşura sâmbătă, 26 martie, de la ora 18, la Sala „Mihai Perian” a liceului. Evenimentul extraordinar, cu părți din concerte din creația compozitorilor Antonio Vivaldi, Ney Rosauro, Mauro Giuliani, Gabriel Fauré, Felix…
A pierdut oameni dragi, dar a continuat să lupte cu pandemia. Dr. Adelina Marinescu de la Babeș, premiată la Gala Recunoștinței Medicale de la Săvârșin
Medicul infecționist Adelina Marinescu a fost premiată, joi, în cadrul evenimentului Gala Recunoștinței Medicale, care a avut loc la Săvârșin. Organizat de Alianța Vestului pentru Sănătate Publică, din care fac parte DSP Timiș, DSP Arad și DSP Hunedoara, în parteneriat cu Casa Regală a României, evenimentul a reunit zeci de lucrători din sănătate, care s-au…
Excelenţă bănăţeană, premierea sportivilor de top care au onorat Timişul
În 26 noiembrie, de la ora 17:00, Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, găzduiește Gala de premiere „EXCELENȚA BĂNĂȚEANĂ” – parte a Caravanei naționale „Născut pentru Sport”, un adevărat regal al performanței în sport. Vor fi premiate nume mari ale sportului timişean, de ieri, de azi, dar şi tinere speranţe de mâine. La acest…
O gală de arte marțiale de senzație se pregătește în oraș. Mitu va lupta pentru titlu mondial
Alin Fălcuşan, antrenor şi promotor local, se pregăteşte să ducă la un alt nivel galele „Golden Fighter”, pe care le organizează din anul 2015. El a semnat un contract cu Pro TV, evenimentele sale urmând să fie transmise în alte 80 de ţări din întreaga lume pe FightBox HD. Prima gală inclusă în noul parteneriat…
20 de liceeni din Timișoara vă prezintă primul lor film documentar. Sunteți invitați la gală
Puteți viziona primul film documentar al unor liceeni din Timișoara. 20 de elevi care, în primăvara aceasta, au participat la atelierul practic „Primul meu film documentar” vă prezintă, într-o seară de gală, ceea ce au realizat.
Artă sub formă de lupte. O interesantă gală de arte marțiale are loc la Timișoara
Art of Contact se întoarce în 6 mai, ora 19, la sala „Constantin Jude” (Olimpia) din Timişoara. La o distanţă de doi ani, organizatorii revin cu o competiţie incendiară în care vor lupta unii dintre cei mai în formă sportivi din Timişoara, alături de alte tinere talente din ţară şi din străinătate.
Timisoara va fi luni capitala culturii: Gala UNITER, pe scena Teatrului National
Timișoara va fi, în premieră, gazda Galei UNITER, cel mai important eveniment al lumii teatrale din România. Peste 300 de artiști vor intra, luni seară, pe covorul roșu, în frumoasa sală a Teatrului Național, de unde ceremonia va fi transmisă în direct pe TVR.
Flavius Biea, ultimele pregatiri pentru gala de la Timisoara. 5 romani intra in ring
Flavius Biea a încheiat cantonamentul din Anglia cu un nou antrenament în compania unui boxer de renume. Sportivul timișorean s-a pregătit cu Ricky Hatton, fost campionul mondial WBU, WBA și IBF, care acum este antrenor și promoter.
Impreuna pentru viata! CCIAT invita firmele din Timis alaturi de sectia ATI a Judeteanului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează, din acest an, o serie de evenimente caritabile care vizează responsabilitatea socială corporatistă. Acestea vor fi grupate sub genericul „Împreună pentru viață”. Pe 10 martie va avea loc o gală de strângere de fonduri pentru Clinica ATI a Spitalului Județean.
Gala Premiilor UVT, pentru cei mai importanti profesori si colaboratori
Profesorii de la Universitatea de Vest care au avut rezultate remarcabile în domeniile lor de activitate, dar şi colaboratorii care au ajutat la ridicarea prestigiului UVT, au fost premiaţi pentru activitatea desfăşurată în 2016. La Opera Română a avut loc cea de a doua ediţie a Galei Premiilor UVT.
Gala de Blues Jazz Kamo: inca o poveste muzicala pentru suflet
Gala de Blues Jazz Kamo, cel mai longeviv festival de jazz şi blues din Timişoara, revine, la jumătatea lunii noiembrie, cu ediția cu numărul 26. Directorul artistic Johnny Bota a pregătit, și în acest an, un program intens, care reunește muzicieni din mai multe țări, în proiecte inter-culturale, care spun povești de suflet.
Cele mai bune firme din Timis, premiate de CCIAT pe 28 octombrie / VEZI TOP
La Centrul Regional de Afaceri din Timişoara vor fi premiate, pe 28 octombrie, cele mai de succes firme în anul 2015. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează ediţia cu numărul 23 a Topului Judeţean al Firmelor, una specială susţinută sub semnul câștigării, de către Timișoara, a titlului de Capitală Europeană a Culturii.
Cele mai frumoase bijuterii, in parada la Iulius Mall
Creatori de bijuterii din întreaga lume vin la Iulius Mall Timișoara, pentru o seară cu adevărat strălucitoare. A patra ediție a Festivalului Internațional Art Jewelry reunește colecții de bijuterii care poartă semnătura a 20 de designeri in Japonia, Armenia, Statele Unite ale Americii, Rusia, Ucraina și România.Creatori de bijuterii din întreaga lume vin la Iulius Mall Timișoara, pentru o seară cu adevărat strălucitoare. A patra ediție a Festivalului Internațional Art Jewelry reunește colecții de bijuterii care poartă semnătura a 20 de designeri in Japonia, Armenia, Statele Unite ale Americii, Rusia, Ucraina și România.
Premiera de mai: in 2017, Gala Premiilor UNITER se tine la Timisoara
Renumele contruit în ultimii ani de Teatrul Național Timișoara primește acum o nouă recunoaștere. Premiile UNITER, care îi recompensează pe cei mai buni dintre cei buni din lumea scenei, vor fi decernate, în primăvara anului viitor, în orașul de pe Bega.
Flavius Biea lupta, la Timisoara, pentru titlul national la profesionisti
Boxerul Flavius Biea își începe, acasă, călătoria spre titlul european la profesioniști. La finele lunii martie, în orașul de pe Bega va avea loc o gală al cărei meci-vedetă va fi cel pentru titlul naţional la categoria semimijlocie, în care Biea va lupta contra lui Robert Cristea.
Gala de Blues Jazz Kamo, un weekend perfect pentru muzica de suflet
Două seri pline de blues și jazz: asta promite este cel mai longeviv festival de gen din Timișoara. Gala de Blues Jazz Kamo a ajuns la cea de-a 23-a ediție, iar Johnny Bota, cel care a preluat de la Béla Kamocsa „corvoada” organizării unui astfel de eveniment, a pregătit un program de primă mână.
Gala Blues-Jazz Kamo, saptamana viitoare
Cel mai longeviv festival de jazz şi blues al Timişoarei se întoarce. Gala Blues – Jazz Kamo aduce, în această toamnă, pe scena sălii Capitol, muzicieni din Anglia, Ungaria, Serbia şi din Bucureşti.
Zece ani de Rotary Cetate, zece scoli de nota 10
Clubul Rotary Cetate Timişoara organizează, pe 8 decembrie, Gala CNR Unesco, unei cauze nobile: educaţia, cea care ar trebui să stea la baza formării unei societăţi moderne şi civilizate pe care ne-o dorim. Gala încununează cu succes proiectul „Zece şcoli de nota 10”.
„Inginerul” Dani Corbean a castigat Gala SFC de la Constanta
Timişoara a excelat mereu la sporturile de contact. Dani Corbeanu, sportiv la Clubul M-Box, este ultimul luptător timişorean care a început să se impună în astfel de competiţii.
- 1
- 2