Politica

Alegerea primarilor în două tururi, numai prin vot în parlament

Alegerea primarilor în două tururi, numai prin vot în parlament

Una dintre cele mai disputate idei legate de viaţa politică, cea a revenirii la alegerea primarilor în două tururi, se va putea adopta numai dacă schimbarea va fi votată de parlament. Şeful PNL, Ludovic Orban, a anunţat că exclude total varianta unei ordoanţe de urgenţă, iar cea a asumării poate fi contestată, deci nu ar fi, de asemenea viabilă.

Pro sau contra votării primarilor în două tururi de scrutin? Esta una dintre cele mai mari dispute din mediul politic actual, iar Orban spună că rezolvarea nu se va putea găsi doar în Parlament.
„În ceea ce priveşte alegerea primarilor în două tururi de scrutin, sun deja nişte idei obsesive. PNL susţine acest proiect, noi suntem iniţiatorii unui proiect de lege, din păcate, PSD împiedică să ajungă în plen cu această lege, pentru că îi e frică că va trece. Cei de la PSD au folosit tot felul de tertipuri pentru a întârzia votarea ei.
Orban, deşi ar putea să apeleze la o asemenea procedură, extinde total varianta unei ordonanţe de Urgenţă.
„Ordonanta de urgenţă nu va fi folosită niciodată. Nu pot face ce a făcut Ponta, care a modificat legea în 2016, cu o asemenea ordonanţă, ca să-şi creeze avantaje. Nu pot aplica ceea ceea am urât şi combătut permanent. Există şi procedura asumării răspunderii guvernului, dar aceasta poate fi contestată pe procedură la curtea constituţională. Cea mai bună cale este de a schimba alegerea primarilor este legea depusă şi votată în parlament”, a mai spubliniat liderul PNL.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

8 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago