Administratie

Robu anunţă măsuri drastice la SCM Timişoara. Clubul nu se închide, dar se taie salariile

Sportivii de la secţiile SCM Timişoara ar fi bine să se gândească la alte echipe. Este greu de crezut că ei vor rămâne „din sentiment”, atât timp cât primarul Nicolae Robu a anunţat că de la anul se taie serios din sumele plătite ca şi salarii. Spitalele şi drumurile sunt prioritare, insistă acesta, după ce scandalul salariilor neplătite a explodat la SCM.

În urmă cu câteva zile, reprezentanţii secţiilor componente ale clubului municipal de sport, administrat de Primăria Timişoara, ieşeau în public şi se plângeau de faptul că nu mai sunt bani de salarii, iar sportivii fac foamea, nefiind plătiţi de trei luni de zile.

Într-adevăr, situaţia este una nedorită acolo, o recunoaşte şi primarul Nicolae Robu. Dar, în paralel, el anunţă măsuri radicale, spunând că nu ştia ce salarii au cei care „lucrează” la SCM, inclusiv din partea administrativă. Primarul spune că a fost nevoie ca acolo să ajungă Vasile Ruşeţ, pentru a descoperi cum se câştigă la club şi că nu ar fi ştiut înainte care e situaţia.

„La SCM veţi vedea măsuri radicale. Nu am ştiut ce salarii au ei acolo. Vom pune piciorul în prag, cu riscul de a-i da afară pe toţi. Sper să mai avem sportivi, asta e, dacă nu, nu, dar nu lăsăm oraşul fără spitale. Mi-ar plăcea să avem rezultate bune, dar nu pot sacrifica bugetul local pentru a avea sport. Dacă nu există interes în mediul privat, asta e… Când e să aleg, aleg să fac un spital, o şcoală, o sală polivalentă sau plătesc sume uriaşe ca salarii, din bugetul local pentru sport? Nu am nicio ezitare, aleg primul set de obiective. Nu sunt pe moşia mea, nu sunt banii mei, sunt bani publici, trebuie să am o atitudine profesională. Trebuie rezolvate proiectele de infrastructură. Nu vom da banii pentru salarii şi masă nu ştiu unde, ar trebui să fie din bani privaţi. Sunt salarii mari pentru conducători şi sportivi. Mai dăm bani câţi putem, ar trebui ca cei care au trăit bine acolo să aducă mai mulţi bani privaţi”, a declarat Robu.

El a adăugat că, deocamdată, nu exsită intenţia de-a închide clubul, dar nu se poate continua aşa. În ceea ce îl priveşte pe noul şef de la SCM, Vasile Ruşeţ, acesta nu scapă aşa uşor cum vrea, spune Robu. Deşi şi-a anunţat deja intenţia să plece, cel în cauză va rămâne acolo, spune primarul, iar imediat după sărbători trebuie să vină cu un set de măsuri pentru a rezolva situaţia la club.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

3 minute ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

46 de minute ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

2 ore ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

3 ore ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

3 ore ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

4 ore ago