Economic

Angajații UBC sunt Moș Crăciun pentru 300 de copii nevoiași

Angajații care lucrează în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din cadrul ansamblului Iulius Town Timişoara și-au reluat rolul de spiriduși ai Moşului pentru al treilea an consecutiv şi vor îndeplini, și în 2019, dorinţele de Crăciun ale unor copii nevoiaşi.
Campania „Bradul Dorinţelor”, organizată de Iulius Town, în parteneriat cu Asociaţia „Ajungem Mari”, a ajuns la a treia ediție. Și de această dată, au fost adunate scrisori de la micuţii aflaţi în centre de plasament şi dedicate copiilor cu dizabilităţi din Timişoara.
Astfel, 300 de plicuri roșii, care ascund gândurile celor mici, au împodobit brazii din recepțiile celor trei clădiri de birouri, iar angajații inimoși din UBC au luat scrisorile pentru a îndeplini visuri. Cu toții sunt acum ajutoarele lui Moș Crăciun, care vor umple tolba simpaticului bătrânel cu daruri ce vor fi oferite copiilor în prag de sărbători.
Printre dorinţele celor mici se află piese de încălţăminte şi îmbrăcăminte de iarnă, fulare, mănuşi, căciuliţe, rechizite, cărţi, dulciuri şi multe jucării.
Pe 16 decembrie, maşinile încărcate cu daruri frumos împachetate vor porni spre copiii din centrele de plasament din Timişoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

4 minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

31 de minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

53 de minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

O oră ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago