Politica

Consilierul de primar, Cătălin Iapă, e pe cai mari, în drum spre un post de şef „deconcentrat”

Nicolae Robu ar putea să rămână fără mâna sa dreaptă, consilierul Cătălin Iapă. El ar putea fi următorul meritocrat care să urce în ierarhia profesională,  prin primirea unui post „deconcentrat”, asemeni colegului său de partid, Raul Pătraşcu, plasat pe post de manager şef la Spitalul Judeţean Timişoara.

Cel cunoscut pentru că îl filmează pe cetăţeanul numărul unu al urbei de pe Bega, la fiecare acţiune publică, Cătălin Iapă, ar putea să avanseze semnificativ în cariera sa. Pentru că şi-a făcut cum trebuie treaba el ar putea primi un post de şef la o „deconcentrată” din judeţul Timiş. Ideea a fost vehiculată în cadrul conferinţei de presă săptămânale susţinută de Nicolae Robu, la Primăria Timişoara. Aici a fost prezent şi cel vizat de avansare, el ocupându-se, ca şi de obicei, de montarea telefonului cu care Robu „se transmite” la televiziunea sa de pe Facebook.

Mai mult decât discuţia în sine, şi mai tare este postul despre care s-a discutat legat de consilierul primarului. Este vorba despre cea de şef al Aeroportului Internaţional Timişoara, unul excelent plasat în topul deconcetratelor, dar şi greu accesibil. Acesta este deţinut de Dan Idolu, el fiind acolo pe bază de concurs şi nu interimar, un concurs cu post „valabil” pe câţiva ani, numit de un consiliu de administraţie, cu contract de management.

Ei bine, Robu nu şi-a permis să „liciteze” chiar atât de sus, dar nu a evitat să insiste că Iapă e un tânăr bine pregătit, care ar putea face faţă cu succes cerinţelor unei funcţii înalte.

„Haideţi… Nu există în momentul de față subiectul. Când va exista, atunci sigur că vă vom spune cine a fost numit în funcția de director la aeroport. Ați sesizat nuanța, nu? Hahaha. Zău, nu este momentul să discutăm despre nicio funcție, noi ne vedem de treabă și vrem ca echipa câștigătoare să își poată avea oamenii în cât mai multe poziții și peste tot unde legea permite, fără a-i blama pe cei care au făcut parte din vechea echipă și care au ajuns tot așa acolo. Nu e normal, dacă ai asumat niște responsabilități față de cetățeni, ai spus că faci asta, asta și asta, să îți poți pune și oamenii cu care să faci? Nu poți lucra cu oameni din echipa adversă decât acolo unde legea așa reglementează. Domnul Iapă evident că este un tânăr foarte capabil, că altfel n-ar fi lângă mine. A dovedit-o, a făcut o școală foarte bună, este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare, a fost liderul studenților, a fost de asemenea și lider în Senat, reprezentantul studenților în Biroul Senatului. Nu ajungea acolo dacă nu avea valoare recunoscută. Are și experiență, la Fundația pentru Tineret, a lucrat mult pe proiecte, știe ce înseamnă lucrul pe proiecte. El are calități pentru o mulțime de funcții, desigur”, a declarat Nicolae Robu.

Dacă la Aeroport e mai greu (greu de crezut că primarul se va pune rău, brusc, cu şeful celui mai mare grup de consilieri locali adverşi, PSD), locuri de şef deconcentrat există destule. Iar cel de prefect e primul pe listă, conform lui Robu, care spune că nu are nimic personal să-i reproşeze actualului prefect, Eva Andreaş.

„Desigur că avem şi noi o listă cu instituțiile care au directori interimari, eu îmi doresc cât mai repede să fie schimbați. Și la Prefectură sper să se intre în normalitate. Nu o vorbesc de rău pe doamna prefect, aș putea să spun că în diverse momente asta, asta și asta, dar nu spun. Vreau să ne strângem mâna și să mergem înainte și să ajungem ca guvernul Orban să fie reprezentat de altă persoană decât a fost reprezentat guvernul Dăncilă. Nu e normal lucrul acesta? Eu zic că e cel mai normal, restul sunt ipocrizii”, a detaliat Nicolae Robu.

Cunoscute fiind afinităţile primarului pentru multe dintre instituţiile deconcentrate din judeţ şi cu conducerea acestora, Robu nu a vrut să vorbească de vreun caz concret de schimbare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Anunţ SDM

MUNICIPIUL TIMIȘOARA, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru…

4 ore ago

Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este…

4 ore ago

Piața imobiliară din Timișoara rămâne cea mai accesibilă dintre marile orașe din România

Timișoara și Iașiul rămân cele mai accesibile piețe imobiliare din România, din marile orașe. În…

5 ore ago

Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name

Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a…

5 ore ago

La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei

Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții…

6 ore ago

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile... În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat…

7 ore ago