Cei doi noi subprefecți de Timiș au depus jurământul. Echipă completă la Prefectură

Instituția Prefectului Timiș are, de acum înainte, echipă de conducere, „mai mult decât completă”. Cei doi noi subprefecți de Timiș au fost numiți zilele trecute de Guvernul Orban, iar astăzi au depus jurământul, ministrul de Interne Marcel Vela asistând la ceremonie prin sistemul de videoconferință.

Mircea Băcală și Elena Popa sunt noii subprefecți de Timiș. Timișul revine la modelul cu doi subprefecți după ce, în 2010, Guvernul Boc a redus numărul acestora la… unul. Cei doi noi subprefecți au depus jurământul în fața ministrului de Interne Marcel Vela, care a fost prezent prin sistemul de videoconferință.

„În zilele următoare vom vedea cum ne împărțim pe atribuții”, a spus Liliana Oneț, prefect de Timiș.

Mircea Băcală a fost prefect în perioada 9 martie 2009 – 11 mai 2012 și din 18 decembrie 2015 până în august 2017. Mircea Băcală vine în funcția de subprefect din cea de inspector guvernamental.

„Este o provocare nouă pentru mine, având în vedere că am ocupat funcția de prefect de două ori, din spectrul guvernamental, iar acum de subprefect. Am credința și speranța că experiența acumulată va aduce un plus valoare acestei instituții. Dacă există posibilitatea să vin cu propuneri noi de a îmbunătăți activitatea instituției ar fi foarte bine și am convingerea că împreună cu noua echipă vom oferi servicii de calitate cetățenilor”, a spus Mircea Băcală.

Elena Popa lucrează la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din anul 1999, iar de 17 ani este economist.

„Cred că mă recomandă experiența de 20 de ani ca funcționar public și faptul că la Casa de Asigurări am lucrat eficient, zic eu, și biroul din care am făcut parte în ultimul an a reușit să rezolve concediile medicale pe șapte ani în urmă, știți că eram în urmă cu concediile medicale. deci, zic eu, munca în primul rând. Deocamdată o să văd atribuțiile care o să mi se atribuie și atunci probabil că o să-mi dau seama de ceea ce trebuie să fac. Sper să fiu pe probleme sociale și chiar m-aș bucura, că mi-ar plăcea cel mai mult”, a declarat Elena Popa.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Transfer din… Italia! Politehnica își aduce o portăriță de națională

Denisa Bojenco, portăriță în vârstă de 19 ani și originară din Republica Moldova, se alătură…

2 ore ago

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a procesului dintre Dominic Fritz și ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în care…

3 ore ago

Dominic Fritz spune că PSD trebuie să se decidă dacă mai vrea la guvernare. Lideul USR afirmă că nu se teme de alegeri anticipate

Președintele USR, Dominic Fritz, susţine că partidul pe care îl conduce nu se teme de…

6 ore ago

Interes ridicat pentru noul parc din zona Bogdaneștilor. Opt firme vor să reamenajeze terenul de 8.000 de metri pătrați

Un număr de opt firme și asocieri de firme doresc să realizeze reamenajarea spațiului din…

6 ore ago

Controale pe şantierele Timişoarei. Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni în valoare totală de 152.000 de lei/Foto

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare totală de 152.000 de lei pe șantierele din…

6 ore ago

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

7 ore ago