Politica

Fostul şef insistă: Cătălin Iapă va avea de învăţat şi de la ministrul Dezvoltării

Catalin Iapa Nicolae Robu

Cătălin Iapă va avea de învăţat din experienţa sa de lucru cu ministrul Ion Ştefan, cel care a aflat că are un etaj în plus după controlul primăriei. Cum a ajuns fostul consilier numărul unu al şefului PNL Timiş să fie secretar de stat? Asta nu vom ştii!

Cel mai nou şi mai „sus” meritocrat liberal, Cătălin Iapă a avut în favoarea sa backgroundul profesional, inclusiv faptul că a lucrat cu Robu, a subliniat acesta. După care a făcut un adevărat elogiu în favoarea ucenicului său politico-administrativ, primarul Timişoarei a admis că el l-a promovat pe postul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

O oportunitate excelentă pentru dezvoltarea profesională a lui Iapă, a subliniat Robu. Iar acesta va învăţa inclusiv de la ministrul Ion Ştefan, care a devenit cunoscut după ce a spus că la casa sa a apărut un etaj în plus pentru că o grindă a fost prost pusă.

„Din orice experienţă din viaţă poţi învăţa şi cine e deştept învaţă din orice. Am avut şi dezamăgiri în rândul tinerilor şi sunt convins că vor mai fi, dar eu acord încredere multă tinerilor”, a declarat, vineri, Robu.

El nu a vrut să divulge presei modalitatea în care Iapă a fost selectat pentru a îmbrăca haina candidatului ideal şi cum s-a făcut selecţia.

„Nu intrăm în lucruri de bucătărie internă, sunt detalii pe care nu le discut. Am încredere că va face treabă bună. Nu discutăm cum s-a stabilit, dar eu am oferit recomandarea”, a insistat Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

5 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

8 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

9 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

9 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

10 ore ago