Primăria Timişoara

Robu anunţă revoluţia transportului în comun în 2020, realitatea îl contrazice

Primarul Timişoarei vede în 2019 o adevărată revoluţie a transportului în comun din oraş. Sunt zeci de şoferi şi vatmani care au fost deja pregătiţi, iar alte câteva zeci sunt „pe ţeavă”, fiind la şcolarizare acum, iar la capitoulul dotare edilul şef anunţă zeci de autobuze electrice şi tramvaie noi. Problema e că, de fapt, acestea nu vor sosi prea curând…

Transportul în comun din Timişoara va fi unul excelent, cel puţin dacă ne luăm după anunţurile lansate la început de an de primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, Societatea de Transport Public Local Timişoara a angajat deja 50 de noi şoferi şi vatmani, iar alţi 40 de şoferi sunt în acest moment la pregătire pentru a se angaja la STPT. În concluzie, mijloacele de transport deţinute de societate nu vor mai duce lipsă de personal operant.

Desigur, o parte dintre aceştia vor şofa/conduce autobuze şi tramvaie noi. În acelaşi discurs despre planurile de viitor, Robu spunea că vor intra în operare 44 de autobuze electrice şi 21 de tramvaie. Problema e că e puţin probabil ca acestea să existe mai mult decât pe hârtie în anul în care ar urma să se întâmple marile … realizări.

„Noi continuăm pe această direcţie pentru a asigura un transport în comun de calitate”, a declarat, marţi, Nicolae Robu, în prima conferinţă de presă din acest an.

Cel mai probabil, „direcţia” va însemna doar poate ceva trotinete noi.

Tramvaie peste 18 luni

La finalul lunii iulie, la sediul primăriei, edilul-şef semna cu conducerea societăţii turceşti Bozankaya contractul de execuţie pentru realizarea noilor tramvaie articulate ale Timişoarei. Finanţarea e din bani europeni, deci una extrem de favorabilă.

Problema e că acestea nu vor ajunge prea devreme pe liniile din Timişoara. Conform contractului, constructorul are la dispoziţie 18 luni pentru livrarea primei garnituri, deşi primarul spune că acestea vor veni în 15 luni. Oricum am pune-o, tramvaiele nu pot circula în 2019 pe străzile oraşului. Având în vedere modul de construcţie al liniilor de tramvai din Timişoara, dar şi lungimea mare a tramvaielor, unul dintre acestea va trebui să fie testat aici, pentru a fi omologat şi, ulterior, produs în serie. Etapa aceasta este încă una îndepărtată…

„Este o perioadă scurtă, presupune toată proiectarea. Durează mai mult primul tramvai, acesta va fi adus aici şi va circula o lună – două pe şinele de aici. La Timişoara aveţi o mare problemă, există multe macazuri, iar asta înseamnă şi montarea a patru motoare, cu patru cutii de viteză. Este necesară omologarea tramvaiului, ceea ce presupune timp. Ulterior, vor veni în ritm rapid, mai multe tramvaie pe lună, patru – cinci”, spunea, la ora semnării contractului, Murat Bozankaya, conducătorul societăţii turceşti care va produce tramvaieie.

Autobuzele electrice, încă în faza de licitaţie

Un alt motiv de mândrie pentru „explozia” transportului în comun timişorean sunt un număr de 44 de autobuze, care for funcţiona doar pe baterii, şi care ajung la Timişoara în urma unui program depus de Ministerul Dezvoltării şi Fondurilor Europene care prevede dotarea mai multor oraşe cu astfel de mijloace de transport eco. Deocamdată încă nu se ştie nici cine va produce aceste autobuze, deci nu se poate vorbi despre livrarea lor.

Orizontul de timp pentru ca autobuzele să ajungă la Timişoara este anul 2022.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

15 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

17 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

17 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

17 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

18 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

19 ore ago