Sănătate

Caria dentară, cea mai cunoscută afecţiune stomatologică

Caria dentară apare ca o formațiune de culoare albă, apoi maronie sau neagră, ulterior devenind cavitate. Demineralizările dentare sunt zone mai ușor afectate de procesul carios. Caria dentară în prima fază este la nivel de smalț dentar și nu dă simptomatologie, adică nu doare.

Este momentul în care dintele poate să fie tratat în modul cel mai simplu și conservator. Dacă avansează, va întâlni țesutul dentinar care se află sub smalț, el fiind mai moale și este momentul în care caria se va răspândi mai repede. În acest moment apar simptomele nedorite, adică sensibilitate termică (rece sau cald), sensibilitate la alimente și la masticaţie.

Dacă în acest moment pacientul nu se adresează medicului stomatolog, caria va afecta camera pulpară și tratamentul stomatologic va fi unul endodontic, care înseamnă îndepărtarea pulpei dentare și tratarea canalelor radiculare.

Caria dentară se dezvoltă în urma descompunerii zahărului prezent în alimente în acizi de către bacterii şi care apoi atacă smalțul dentar. Caria dentară se dezvoltă cel mai des pe suprafețele ocluzale, adică pe

suprafețele masticatorii ale dinților și în spațiile interdentare, care sunt zonele în care cel mai frecvent rămân resturi de mâncare și bacteriile pot dezvolta acțiunea lor.

Lipsa de igiena dentară sau periajul incorect permit plăcii bacteriene, care se prezintă ca un film aderent pe dinți, să dezvolte caria dentară. Controlul periodic la medicul stomatolog duce la interceptarea precoce a cariei dentare, deoarece prin consultație și cu ajutorul radiografiei dentare se poate depista încă din faza incipientă, astfel evitând manopere stomatologice mai invazive.

Articol recomandat de Dr. Albert Korozsi – medic stomatolog, implantolog – Dental Smart Timişoara.

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

13 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

15 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

15 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

15 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

15 ore ago