Timp liber

“Înapoi la rădăcini” cu Embargo Fest 2020. Patru zile și cinci scene vă aşteaptă la Dudeştii Vechi

Aflat la a treia ediție, Embargo Fest vă invită la cel mai mare eveniment cultural din zona rurală de vest, care se va desfăşura în perioada 11 – 14 iunie, în comuna Dudeștii Vechi („Stár Bišnov“– în limba bulgară). Sloganul evenimentului din acest an va fi „Back to the Roots” .

În cele două ediții, peste 15.000 de participanți, peste 100 de artiști și trupe de renume precum Bajaga, Cargo, Mihai Mărgineanu, Subcarpați, Sarmalele Reci, Șuie Paparude au făcut Embargo-ul în cea mai mare comunitate de bulgari din România. După ce în ultima zi a ediției de anul trecut festivalul a fost oprit de o furtună violentă, Alen Islamovici nu a mai reușit să urce pe scenă, dar cunoscutul solist revine în acest an la Dudeștii Vechi, concertul lui urmând să se desfășoare în data de joi,11 iunie. Artistul a fost vocea trupelor Divlje Jagode între 1979 şi 1986 şi Bijelo Dugme între 1986 şi 1989.

Ediția din 2020 aduce o scenă nouă la Embargo Fest, un târg de produse artizanale, bucate tradiționale, stand-up comedy și multe ateliere pentru cei mici.

Printre artiștii din acest an care vor susține concerte sau DJ set-uri la Main Stage, Green Stage, Electric Base, Dream Stage și Culto-Cort se numără: Kal (SRB), ROA, Pero Defformero (SRB), Hiroko Yamamura (SUA), Sokol Orchestra (PL), Țapinarii, Drvo Truo (SRB), Phaser, Dan Gerosu, The Case, Bogdan Puriș, Adriano Nunez, Psy Lev, ATMA, Pneumatix, E-Mantra, Fishescu și Vest Cover Phoenix.

„Dorim să promovăm agricultura și viața la sat, minoritățile și cultura din zona Banat, dar și produsele bio. Luptăm în continuare împotriva sondelor de gaze din Câmpia de Vest și credem că viitorul aparține energiei verzi. Ne dorim ca toți cei care participă la Embargo Fest să guste din produsele tradiționale preparate de locuitorii din zonă, cunoscuți ca unii dintre cei mai buni legumicultori. În plus, ne dorim să oferim o experiență outdoor într-un mediu rural, motiv pentru care vom avea un traseu turistic prin comună. „Back to the Roots” are strânsă legătură şi cu vestigiile arheologice recent descoperite în comuna Stár Bišnov, care au o vechime de 8000 de ani, săpăturile fiind realizate în cadrul unui proiect al Muzeului Național al Banatului în colaborare cu Universitatea Eberhardt Karls din Tübingen, Germania“, spun organizatorii Embargo Fest.

Abonamentul valabil pe toată perioada festivalului se poatea achiziționa la prețul redus de 85 de lei accesând pagina www.embargofest.com, pană in data de 20 martie.

Mai multe informații:

www.embargofest.com

www.facebook.com/embargofest/

www.instagram.com/embargofest

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

56 de minute ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

3 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

6 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

6 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

7 ore ago