Sport

Junioară de mare perspectivă, Clara Roşu se alătură vicecampioanei Fortuna Becicherecu Mic

Una din cele mai promițătoare junioare ale României, Clara Roșu, a făcut pasul către Fortuna Becicherecu Mic, după un sezon și jumătate petrecut la echipa de liga a treia ACS Dream Team București.

Născută în 2005, Clara Roșu a început fotbalul în 2014 la echipa de băieți Forzza Junior, iar în 2018 a trecut la fotbal feminin în cadrul clubului ACS Dream Team București. Alături de acest club a jucat în Liga a 3-a, iar în sezonul 2018-2019 a devenit vicecampioana Campionatului Național U15. Clara este o prezență constantă la loturile naționale de junioare ale României, făcând deja pasul către reprezentativa U17, după câteva acțiuni cu U15.

După ce în vara lui 2019 a participat la câteva antrenamente ale Fortunei, în această iarnă Clara s-a mutat cu familia la Timișoara, unde este elevă în clasa a 8-a la LPS Banatul. Vine să întărească echipa U15 a Fortunei și, fiind născută în 2005, are drept de joc din acest retur și în Liga I, ea pregătindu-se alături de echipa de senioare.

„Mă bucur foarte mult că am venit la Fortuna Becicherec, unde am șansa să joc în Liga I. Sunt încă în perioada de acomodare, atât la echipă, cât și la școală, dar colegele și familia, care e mereu alături de mine, fac tranziția mai ușoară. Îmi propun să muncesc, să dau tot ce am mai bun pentru a juca alături de senioare în Liga I și vreau ca alături de echipa U15 să facem o figură cât mai frumoasă în Campionatul Național” spune Clara Roșu.

Fortuna este vicecampioana la zi din prima liga de fotbal feminin, finalista ultimei ediții a Cupei României și actualmente locul 3 după disputarea turului noului sezon.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţşa Nouă. Începând cu data de…

2 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

8 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

8 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

8 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

9 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

9 ore ago