Junioară de mare perspectivă, Clara Roşu se alătură vicecampioanei Fortuna Becicherecu Mic

Clara Rosu

Clara Rosu

Una din cele mai promițătoare junioare ale României, Clara Roșu, a făcut pasul către Fortuna Becicherecu Mic, după un sezon și jumătate petrecut la echipa de liga a treia ACS Dream Team București.

Născută în 2005, Clara Roșu a început fotbalul în 2014 la echipa de băieți Forzza Junior, iar în 2018 a trecut la fotbal feminin în cadrul clubului ACS Dream Team București. Alături de acest club a jucat în Liga a 3-a, iar în sezonul 2018-2019 a devenit vicecampioana Campionatului Național U15. Clara este o prezență constantă la loturile naționale de junioare ale României, făcând deja pasul către reprezentativa U17, după câteva acțiuni cu U15.

După ce în vara lui 2019 a participat la câteva antrenamente ale Fortunei, în această iarnă Clara s-a mutat cu familia la Timișoara, unde este elevă în clasa a 8-a la LPS Banatul. Vine să întărească echipa U15 a Fortunei și, fiind născută în 2005, are drept de joc din acest retur și în Liga I, ea pregătindu-se alături de echipa de senioare.

„Mă bucur foarte mult că am venit la Fortuna Becicherec, unde am șansa să joc în Liga I. Sunt încă în perioada de acomodare, atât la echipă, cât și la școală, dar colegele și familia, care e mereu alături de mine, fac tranziția mai ușoară. Îmi propun să muncesc, să dau tot ce am mai bun pentru a juca alături de senioare în Liga I și vreau ca alături de echipa U15 să facem o figură cât mai frumoasă în Campionatul Național” spune Clara Roșu.

Fortuna este vicecampioana la zi din prima liga de fotbal feminin, finalista ultimei ediții a Cupei României și actualmente locul 3 după disputarea turului noului sezon.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul

Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
Top