Primăria Timişoara

Timişoara are firmă care să ridice gunoaiele din gropile clandestine din oraș

Primăria Timişoara are acum un al treilea operator cu care va lucra în domeniul salubrităţii. Pe lângă cea care se ocupă de ridicarea gunoiului „clasic”, există cea care se ocupă de măturatul străzilor, iar acum şi una care va ridica deşeurile vegetale şi rampele clandestine de gunoi, pentru 23 de milioane de lei!

Luni, în 10 februarie, a fost ultima zi de depunere a contestaţiilor privind achiziţia serviciului de colectare, transport, depozitare/valorificare a deşeurilor vegetale şi a deşeurilor din construcţii provenite din demolări, din activităţi de reamenajare şi reabilitare, abandonate pe domeniul public al municipiului Timişoara. Au fost depuse 3 oferte, iar în urma evaluărilor, a fost declarată câştigătoare societatea Transclean SRL Timişoara Valoarea acordului cadru este de 23.196.000 lei fără TVA, iar durata este de 4 ani.
Cele trei firme care au concurat au fost Salubritate S.A. – Deva, AVM Project Invest SRL, respectiv Transclean S.R.L. Timişoara.
Nicolae Robu a vrut să fie secretos şi să nu facă public numele câştigătorului de frică să nu se trezească cu vreun plic venit cu poşta „înceată”, prin care să se conteste licitaţia. Deocamdată el nu a făcut public nici modul în care acest contract va funcţiona, dar promite că se va anunţa tot când va fi cazul.
„10 februarie a fost ultima zi de contestaţie pentru licitaţia de stabilire a firmei care se va ocupa de ridicarea deşeurile vegetale şi de construcţii, abandonate pe domenul public. După cum ştiţi, a fost regândit sitemul de management al deşeurilor, au existat disfucţii, o parte din deşeuri erau ridicate înainte de operator, dar ulterior au ajuns să nu fie ridicate de nimeni”, a declarat Robu.
Acesta insistă că el e un perfecţionst, din acest motiv nu e mulţumit de curăţenia din oraş, dar insistă că Timişoara este departe de a fi un oraş murdar.
„Eu sunt un perfecţionist, sunt tot felul de gânduri străine, de acuzaţii legate de curăţenie. Eu nu sunt mulţumit, dar Timişoara nu e un oraş murdar, e un oraş care a depăşit perioada critică pe curăţenie, dar mai sunt multe de făcut. Vom pune la treabă operatorul pentru a ridica gunoiul. Nu O să facem cunoscut modul de lucru când avem finalizată licitaţia, aceasta doar din precauţie”, spune Robu, insistând că nu e absolut nimic secret în acest contract.
Conform datelor oferite de site-urile de specialitate în domeniul informaţiilor legate de situaţia financiară a firmelor, Transclean SRL a fost înfiinţată în 2017, iar în 2018, ultimul an de raportare, a avut o cifră de afaceri de 131.190 de lei şi un profit de 126.433 lei, respectiv un număr mediu de zero angajaţi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

4 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

6 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

7 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

7 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

7 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

8 ore ago