Economic

Patronii timişoreni din HoReCa anunţă scăderi de 90% a activităţii. Se solicită scutiri şi subvenţii de la stat

Reprezentanţii industriei hoteliere şi a restaurantelor din Timişoara spun că au avut scăderi de 80 – 90 de procente a activităţii şi că nu vor putea face faţă situaţiei actuale. Ei cer scutiri de taxe şi impozite, subvenţii de la stat, amânarea plăţii datoriilor la buget sau credite pe luni de zile, credite guvernamentale şi plata de către stat a unei părţi din contribuţiile la salariile angajaţilor din domeniu.

Noul virus corona pune în dificultate activitatea hotelieră şi din domeniul restaurantelor. Organizația patronală Horetim s-a întâlnit pentru discutarea situației grave existente în industria ospitalității din Timiș. Iar concluziile discuţiilor arată că toate companiile din această industrie au fost afectate masiv de această criză legată de coronavirus (COVID-19).

„Activitatea comercială a scăzut brusc cu până la 80-90% în decurs de câteva zile și estimăm continuarea acestei crize pentru câteva luni. Criza nu este numai a noastră, este a mai multor altor verigi economice, furnizori de marfă, vânzători cash and carry, producători locali de alimente, vinuri, băuturi răcoritoare, servicii, delivery. Pe lângă această implicare în lanț, blocarea activității noastre va genera neplata taxelor locale, a taxelor naționale, chiriilor și altor obligații, va declanșa un șomaj masiv, într-o situație cu totul excepțională. Pentru a ne susține angajații, pentru a putea trece peste această perioadă, avem nevoie de sprijinul autorităților centrale și locale în regim de urgență, de măsuri concrete de implicare a statului român pentru protejarea contribuabililor fără de care statul nu ar putea exista.”, spun cei de la Horetim.

Iar sprijinul solicitat de reprezentanţii industriei este mai mult decât masiv şi include toate ramurile activităţii. Pretenţiile sunt similare cu cele solicitate de restul industriei HoReCa.

„Suntem alături de colegii noștri din țară și susținem împreună aceleași măsuri pentru deblocarea crizei de lichidități. Astfel, în concordanță cu ceilalți reprezentanți din industria ospitalității din Romania susținem că: Datoriile statului către companii să fie plătite urgent (TVA fără control prealabil, accize după caz, concedii medicale, plata de urgență a facturilor pe care statul le are de achitat către operatorii din domeniu pentru servicii de care a beneficiat în ultima perioadă). Plățile companiilor către autoritățile centrale și locale ( aferente obligațiilor fiscale scadențe la final de lună martie ) să fie cel puțin amânate pentru mai multe luni. Credite guvernamentale garantate de stat și la condiții financiare preferențiale până la limita corespunzătoare de două ori suma plătită de companie anul precedent pentru impozite locale și centrale. Măsuri pentru amânarea ratelor către bănci și/ sau societăți de leasing fără consecințe pentru companii. Măsuri care să împiedice/ îngreuneze intrarea în insolvență în următoarele 3 luni deoarece s-ar crea imediat blocaje și mai mari”, spun cei de la Horetim.

Patronii de hoteluri şi baruri vor sprijin de la stat şi în ceea ce priveşte angajaţii, codul muncii trebuie să devină mai flexibil, norma de lucru trebuie redusă, iar statul să contribuie cu scutiri de impozite şi pentru sumele plătite.

„Codul muncii este necesar a fi flexibilizat, existând două măsuri care să intre în vigoare imediat: Șomaj tehnic cu plata indemnizației de către statul român și/sau Reducerea normei de lucru cu plata unui procent stabilit de către companie (între 30% și 50%) în condițiile scutirii de contribuții salariale și impozit pe venit a acestei părți. În plus statul să vină cu completarea diferenței, în așa fel încât angajații să aibă cât mai puțin de suferit”, se mai arată în anunţul celor de la Horetim.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

18 minute ago

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

14 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

14 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

14 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

15 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

15 ore ago