Opinii

PNL tocmai ce a „ridicat valul” împotriva sa!

PNL a ajuns la guvernare înainte de termen, după ce PSD a provocat o imensă emoţie colectivă, ridicând mai multe valuri împotriva sa. Astfel, au fost Ordonanţa 13, „10 august” şi… Liviu Dragnea. Acestea au fost cele mai importante, fiindcă au fost unele mai mici, precum schimbarea propriilor premieri sau… Viorica Dăncilă. Împuşcându-se repetat în propriile picioare, PSD a pierdut catastrofal alegerile europarlamentare şi prezidenţiale de anul trecut. Şi asta în pofida pomenilor electorale aruncate la tot pasul, însă cu consecinţe grave asupra bugetului.

Drept urmare, PNL a ajuns la guvernare în toamna anului trecut. Şi de atunci pare a face mari eforturi de a copia năravurile proaste ale PSD. Au numit PSD-iştii numai proşti, bizari şi amante în funcţiile publice din întreaga ţară? Au numit şi liberalii! Şi-a dat jos PSD-ul doi premieri? Şi-a dat şi PNL-ul, ce-i drept unul doar desemnat, nu şi învestit. A încurajat PSD vagabondajul politic, atunci când era la putere? A făcut-o şi PNL, dar la cote incredibile.

Acelaşi partid care, nu mai departe decât cu doi ani în urmă, vorbea de o lege împotriva traseismului. „Vom depune un proiect de lege pentru a combate traseismul politic, o chestiune care este solicitată de 90% din societatea românească şi cred că este momentul să punem piciorul în prag şi să arătăm clar cine vrea perpetuarea traseismului politic şi cine nu vrea perpetuarea traseismului politic. Fenomenul traseismului politic trebuie oprit pentru că el este de fapt o gravă deteriorare a mandatului reprezentativ şi a democraţiei în România”.

Superb, nu? Cine a făcut declaraţia? Ludovic Orban. Acum, PNL a deschis larg porţile pentru toţi, dar absolut toţi, cei care au făscut parte din “ciuma roşie”. Cred că i-ar primi în partid şi pe Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea. Apropos de Dragnea, PNL nu mai are treabă nici cu aşa-numitele criterii de integritate pe care şi le-a impus. Dovadă e că tot felul de urmăriţi penali, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie etc. sunt puşi pe listele de candidaţi. Toate acestea s-au adunat şi au provocat mari dezamăgiri în rândurile celor care aproape trei ani au “#rezistat” în stradă, protestând împotriva PSD. Dar oamenii tot le-au mai dat câte o şansă, le-au găsit unele alibiuri, fie şi pentru faptul că ura împotriva PSD era prea mare.

Ce s-a întâmplat însă cu depunerea mandatului de către Florin Cîţu cu câteva minute înainte de votul de învestitură nu mai are scuze. Aici, dincolo de iresponsabilitate, e şi o imensă nesimţire. Chiar dacă România nu era în mijlocul unei crize fără precedent şi gestul tot trebuia condamnat. Dar în momentul în care ţara se afundă în haos, să continui să-ţi faci calcule politice, să continui cu jocuri caraghioase şi deplasate, ei bine, acum s-a depăşit graniţa. PNL a “reuşit” să ridice un imens val împotriva sa.

Liderii PNL ne-au demonstrat cu prisosinţă că interesul partidului este mult deasupra intereselor ţării. Lucru care se desprinde chiar din prima declaraţie a lui Florin Cîţu, după retragere: “Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile: Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru.” Nimic despre România, nimic despre coronavirus, totul pentru partid! Parafrazând un banc, PNL cu valul a venit, cu valul se duce!

 

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Enigma USR și a domnului Salvador

Să mai zică cineva că toate partidele sunt la fel! Că toate fură, toate mint…

46 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

15 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

16 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

17 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

19 ore ago