Anunţuri

Proiectul ProTourism trece în virtual

Proiectul ProTourism trece în virtual

Cooperare în domeniul turismului la granița de vest, din fonduri europene,

între Jimbolia, Cărpiniș – România și Csanádpalota – Ungaria

 

În data de 1 Decembrie 2018 a început implementarea proiectului: „Provocări comune – soluții comune: cooperare instituțională în domeniul turismului”, acronim: ProTourism, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, cod eMS ROHU 300. Partenerii proiectului sunt: Orașul Jimbolia – lider de proiect, Comuna Cărpiniș – partener 2 – din România și Orașul Csanádpalota – partener 3 – din Ungaria.

Obiectivul principal al proiectului constă în consolidarea cooperării dintre administrațiile publice participante în proiect în domeniul turismului – mai exact, dezvoltarea promovării turismului local și regional.

În data de 1 iunie 2019 la Jimbolia s-a deschis Centrul de Informare Turistică, entitate alcătuită din două părți care formează un tot unitar. Biroul de Informare Turistică, împreună cu Punctul de Informare Turistică, vin în întâmpinarea nevoilor turiștilor atunci când ajung în Jimbolia. Acestea se comportă ca un un liant între obiectivele turistice, zonele de agrement, spațiile de cazare, restaurante și turiști.

Totuși, ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul țării noastre, pentru limitarea evoluției numărului de cazuri de infecții cu noul Coronavirus și conform instrucțiunilor primite de la Programul Interreg VA România-Ungaria, începând cu data de 17 martie 2020, Punctul de Informare Turistică Jimbolia și-a suspendat activitatea directă cu potențialii interesați și va continua implementarea proiectului în plan virtual.

Așadar, activitățile noastre cu publicul care s-au desfășurat la Punctul de Informare Turistică Jimbolia, s-au mutat în mediul online, unde vom încerca să venim în întâmpinarea viitorilor noștri vizitatori cu informații utile în ceea ce privește obiectivele turistice pe care le pot vedea în Jimbolia, Cărpiniș și Csanádpalota. În acest sens, promotorii angajați în proiect vor prezenta periodic câte un obiectiv turistic din Jimbolia. La începutul lunii martie am finalizat realizarea unei broșuri comune a celor trei localități partenere, a cărei versiune digitală poate fi vizualizată pe pagina de Facebook a Punctului de Informare Turistică, accesibilă la următorul link: https://www.facebook.com/ punctdeinformareturistica. Având în vedere situația actuală care ne pune în imposibilitatea de a mai primi vizitatori la Punctul de Informare Turistică, vă invităm pe pagina de Facebook mai sus menționată pentru un tur virtual al principalelor atracții turistice din Jimbolia. Vă dorim o călătorie virtuală plăcută!

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței și care necesită o abordare comună, precum și soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune și dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care 189 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde județele Arad, Bihor, Satu Mare și Timiș pe partea română agraniței și, respectiv, județele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

4 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

6 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

8 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

8 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

8 ore ago