Sport

Restructurare totală la SCM Timişoara. Fostul fotbalist Vali Velcea preia secţia de tenis

Preşedintele SCM Timişoara, Vasile Rușeț, a tăiat în „carne vie”. Din patru manageri ai secţiilor clubului, doar unul a mai rămas în fucţie, Dan Dumitru de la handbal. Marea surpriză este aducerea fostului fotbalist şi antrenor de la Poli, Valentin Velcea, în fruntea secţiei de tenis.

Anunţata reorganizare a clubului SCM Timişoara s-a produs. Trei dintre cei patru manageri de secţii au fost îndepărtaţi. A rămas doar Dan Dumitru de la handbal. Oarecum surprinzător, la baschet, antrenorul Dragan Petricevic a fost avansat manager, în locul lui Ilie Triţoiu. Dar cea mai surprinzătoare mutare este aducerea fostului fotbalist şi antrenor al lui Poli, Valentin Velcea, în fruntea secţiei de tenis. Acesta este şi un apropiat al primarului Nicolae Robu. La rugby, în locul lui Attila Brosovszki a revenit controversatul Dan Borzaş, om plecat cu scandal de la echipă.

Vă prezentăm integral comunicatul SCM Timişoara:

„Începând cu data de 16 martie 2020 managerii celor patru secții spotive (baschet, handbal, rugby și tenis) din cadrul SCM Timișoara și-au încetat atribuțiile (scrise sau nescrise) de conduucere/coordonate a secțiilor sportive ale clubului. Această masură vine în urma analizelor făcute asupra contractelor în delulare (de servicii cu PFA-uri sau SRL-uri)  pe care le-au avut aceștia și a sesizării anumitor neconcordante din contracte cu prevederi legale și/sau atribuțtii curente.

Specificăm încă o dată faptul că la selecțiile sportive ale clubului, acești responsabili nu au avut statut de angajați, ci au avut contracte de prestări servicii, încheiate ca și persoana juridică cu SCM Timișoara, prin acestea respectivele persoane neputând avea anumite sarcini/obligații de asumare a reprezentativității sau de responsabilitate financiară/bugetară a secțiilor. Persoanele juridice respective, prin reprezentații lor, au fost informate că aceste contracte vor expira începând cu data de 1 aprilie 2020.

Clubul SCM Timișoara va implementa în continuare politica de dezvoltare a sportului pentru copii și juniori (cel puțin 3-4 grupe pe fiecare ramură, inclusiv la tenis, neuitând, bineînțeles, echipele fanion ce activează în prima ligă a fiecărei ramuri de sport).

Dacă vom activa în acest mod, putem spune că Municipalitatea Timișoara, prin clubul sportiv propriu contribuie la atragerea tinerilor către sport, punând și bazele existenței unei platforme de afirmare a acestora și de atingere a performanței în sport.

În vederea atingerii acestor deziderate, începând cu anul 2020 s-a implementat în club bugetarea și execuția bugetară pe centre de cost, în fiecare dintre acestea existând câte două surse: bugetul local și din surse atrase.

Prin această abordare, este nevoie de conducători de secții care își asumă atât implementarea politicilor expuse mai sus cât si restricții privind execuția bugetară (obligații de încadrare în sursa asigurată de bugetul local și de atragerea de resurse complementare).

Toate aceste lucruri nu pot fi clauze ale unor contracte încheiate cu personaje juritice. Noii conducători ai secțiilor sportive încheie cu SCM Timișoara Contracte de Activitate Sportivă, în conformitate cu Legea Sportului modificată; care prevăd sancțiuni pentru aspectele menționate mai sus (amintesc doar una: sancțiune 100% pentru depășire a bugetului local).

În aceste condiții, pe o perioadă interimară (până la sfârșitul anului 2020), vor conduce secțiile următoarele persoane, care si-au asumat cele spuse mai sus:

Dragan Petricevic- baschet
Dan Dumitru- handbal
Dan Borzaș- rugby
Valentin Velcea- tenis

Pe de altă parte, doresc să vă asigur suntem preocupați de condițiile apărute în această perioadă de Stare de Urgență decretată în România, suntem in permanentă legătură cu autoritățile locale si cu federațiile de specialitate pentru ca activitatea clubului să continuie în cât mai bune condiții”.

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

6 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

8 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

9 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

9 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

11 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago