Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a instituit luni starea de urgență pentru o perioadă de 30 de zile, prima dintre măsurile anunțate fiind închiderea tuturor școlilor, atât în sistemul preuniversitar, cât și în cel universitar. De asemenea, șeful statului a anunțat că vor fi înghețate prețurile la medicamente, carburanți și utilități, iar instanțele vor lucra doar în caz de urgență deosebită.
“Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale. Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta e singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă”, a explicat Iohannis.
Măsurile şi efectele stării de urgenţă
Preşedintele a enumerat câteva dintre măsurile care vor fi luate, odată cu instituirea stării de urgenţă.
“Transmit un mesaj special medicilor și personalului medical care au demonstrat profesionalism și o extraordinară dedicare. Vă mulțumesc tuturor și vă suntem recunoscători. Prin acest decret am luat toate măsurile pentru protejarea personalului sanitary. Sunt hotărât ca împreună cu Guvernul Orban să luăm cele mai drastice măsuri pentru a proteja viața cetățenilor. Dar ele trebuie urmate de oameni. Dragi români, ascultați mesajele oficialilor, respectați regulile, evitați aglomerările, limitați cât se poate de mult orice deplasare, aveți grijă de cei apropiați, păstrați igiena mâinilor. Tot ce facem în această perioadă se subsumează obiectivului primordial: limitarea transmiterii infecției. Națiunea noastră trece prin momente dificile. Dar suntem români, popor supus de istorie unor momente cumplite. Le-am depășit pe toate cu bine. Azi nu suntem singuri. O criză globală necesită soluții globale. Efortul internațional e uriaș, ne coordonăm cu partenerii din UE. Dragi români, vă doresc multă sănătate!”, a mai spus Iohannis.
Toate măsurile detaliate, pe fiecare domeniu, se regăsesc în decretul emis azi şi care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…