Politica

Trei primari PSD vor candida la alegerile locale pentru PNL Timiş. Şi numărul ar putea creşte

Cel puţin trei primari PSD din Timiş au bătut palma cu PNL, urmând să candideze la alegerile locale pentru acest partid. Este vorba de edilii din Sânandrei, Valcani şi Sânpetru Mare. Foarte probabil, până sâmbătă, când se închid listele de candidaţi la liberali, numărul primarilor care vor părăsi PSD va fi mai mare.

PNL Timiş şi-a acontat până la această oră pentru alegerile locale din această vară, trei primari PSD. Este vorba de Claudiu Coman (Sânandrei), Viorel Popovici (Sânpetru Mare) şi Dragoş Buicu (Valcani). Poate cel mai surprinzător transfer este cel al lui Claudiu Coman, care este finul preşedintelui PSD-ist al CJ Timiş, Călin Dobra. De altfel, Coman a fost şi cel pe care liberalii şi l-au dorit cel mai mult dintre toţi.

„Sunt mulţi din PSD care au vrut să vină la noi. Pe cei mai mulţi i-am refuzat însă. Am mers pe principiul că vrem oameni tineri şi care cunosc administraţie, iar Claudiu Coman se înscrie aici. În schimb, la Valcani şi Sânpetru Mare se poate vorbi de reveniri în partid”, ne-a declarat un lider al PNL Timiş.

Dragoş Buicu şi Viorel Popovici au lăsat PNL pentru PSD în octombrie 2014, odată cu celebra „Ordonanţă a traseiştilor”, promovată de Liviu Dragnea, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De altfel, cu acea ordonanţă, doar în Timiş, au plecat la PSD şapte primari liberali şi nouă de la PDL.

Dintre cei veniţi, traseul lui Popovici este cel mai spectaculos, el făcând o adevărată navetă între PSD şi PNL. Fiind unul dintre cei mai longevivi primari din Timiş, el a fost ales prima dată pe listele PSD în 1996. A trecut după 2004 la PNL, partid pentru care a candidat în 2008 şi 2012. A revenit în PSD pentru alegerile din 2016, pentru ca în 2020 să candideze din nou pentru PNL.

Mai trebuie spus că, foarte probabil, în această săptămână vor mai veni doi primari PSD în PNL. În primul rând e vorba de edilul din Tomnatic, Stoian Vasiu, şi cel din Boldur, Cristian Stoi. Ultimul a mai fost în PNL, partid din care a plecat tot cu „ordonanţa” lui Dragnea. În afară de cei trei primari PSD, liberalii şi-au mai asigurat până acum candidaturile a trei edili din afara partidului: Ovidiu Doţa – Topolovăţu Mare (ex-ALDE), Florin Cheaua – Satchinez (ex-UNPR) şi Cornel Gui – Teremia Mare (independent). Sâmbătă, 7 martie,  PNL Timiş va închide lista cu candidaţii la primării. Până atunci mai trebuie să decidă candidaţi în nouă comune.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

7 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

7 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

9 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

9 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

13 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

13 ore ago