piata volanta
Timişorenii se vor putea aproviziona cu produse proaspete de la producătorii locali, din Piaţa Volantă de la Stadion şi în Vinerea Mare. Conducerea societăţii primăriei, care se ocupă cu administrarea acesteia, a anunţat că piaţa va fi deschisă şi în această zi.
Pentru ca timișorenii să se aprovizioneze cu produse proaspete în Săptămâna Mare, Piața Volantă Stadion va funcționa suplimentar și în ziua de vineri, 17 aprilie.
Așadar, cu respectarea normelor sanitar-veterinare, dar și respectând condițiile impuse prin ordonanțele de urgență, producătorii și cumpărătorii se vor putea întâlni, săptămâna aceasta, în zilele de miercuri, vineri și sâmbătă.
Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…
Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…