Consilierii locali timișoreni au aprobat, marți seara, înființarea unei noi piețe volante. Ideea nu este o premieră, o astfel de piață funcționează deja cu real succes în parcarea de la stadionul Dan Păltinișanu. Cea nouă va funcționa într-o parcare din zona Gheorghe Lazăr. Cetățenii din zona Gheorghe Lazăr – Cetății vor avea la dispoziție o…
Piața volantă de la Stadionul “Dan Păltinişanu” va fi deschisă vineri, 8 martie
De Ziua Femeii, Societatea Piețe S.A. Timișoara a decis deschiderea Pieței Volante Stadion. Societaea din subordinea Consiliului Local doreşte să vină astfel atât în sprijinul producătorilor locali, dar şi al celor care vor să cumpere flori pentru cadouri. Programul de funcționare pentru Piața Volantă Stadion, de 8 martie, este prelungit pentru ca toți cei interesați,…
În Săptămâna Mare, piaţa volantă de la stadion va fi deschisă şi vineri
Societatea Pieţe SA Timişoara vine în sprijinul producătorilor şi timişorenilor în perioada Sărbătorilor Pascale, urmând ca piaţa volantă să fie deschisă şi vineri, pe lângă zilele obişnuite, miercuri şi sâmbătă. Programul de funcţionare pentru piaţa volantă de la stadion va fi prelungit pentru ca toţi cei interesaţi, clienţi şi producători, să beneficieze de cele mai…
Primarul Robu “demască” o “intoxicare” care n-a existat, la piaţa volantă de la stadion
Primarul Nicolae Robu anunţă că a dat ordin către SC Pieţe SA să revină la tarifele iniţiale pentru producătorii care îşi vând marfurile în piaţa volantă de la stadion. Cu toate că nimeni n-a acuzat Primăria de majorarea preţurilor, ci SC Pieţe, Robu vorbeşte de o “intoxicare” la mijloc. El nu scoate însă nicio vorbă…
Dominic Fritz, în piaţa volantă de la Stadion: . Cei care câștigă sunt, întotdeauna, ”descurcăreții”
Candidatul USR la funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz, şi-a respectat promisiunea şi a coborât din nou alături ce cei care îi vor putea da voturile. El a discutat cu comercianţii mici care vin weekend de weekend în piaţa volantă, descoperind, spune reprezentantul USR, că oamenii sunt supuşi presiunilor societăţii Pieţe, care le cere…
Piaţa Volantă, deschisă în Vinerea Mare
Timişorenii se vor putea aproviziona cu produse proaspete de la producătorii locali, din Piaţa Volantă de la Stadion şi în Vinerea Mare. Conducerea societăţii primăriei, care se ocupă cu administrarea acesteia, a anunţat că piaţa va fi deschisă şi în această zi. Pentru ca timișorenii să se aprovizioneze cu produse proaspete în Săptămâna Mare, Piața…
Amendat şi suspendat un an după ce cumpăra produse din Piața de Gros şi le revindea în piaţa volantă
Polițiștii locali au depistat în piaţa volantă de la Stadionul Dan Păltinişanu un aşa zis producător agricol care vindea legume şi fructe despre care, la verificări, a declarat că au fost achiziționate din Piața de Gros. Comerciantul a fost sancționat cu o amendă de 2000 lei.
Piață volantă, deschisă la Ghiroda. În… dublu exemplar!
Conceptul de piață volantă prinde tot mai mult. După Dumbrăvița, o altă comună aflată la doi pași de Timișoara va avea astfel de piețe. La Ghiroda vor fi nu una, ci două!
Comerciant interzis un an în piața volantă din Timișoara. Pentru mere
Teoretic, piața volantă de la Stadionul „Dan Păltinișanu” este destinată exclusiv producătorilor locali. Practic, nu e chiar așa. Un precupeț a primit interdicție timp de un an, după ce a încercat să-și înșele clienții.
Piata volanta de la stadion, deschisa si vineri. Se cauta teren pentru una noua, in Calea Sagului
Dacă vreți să puneți pe masa de Paște cele mai proaspete și mai bune „verzituri” de sezon, o veste bună vine dinspre piața țărănească de la stadion, care va fi deschisă o zi în plus în această săptămână. Între timp, se caută teren pentru o nouă piață în zona Șagului.
Dumbravita are prima piata taraneasca de legume si fructe
Modelul piețelor volante țărănești se extinde. După Timișoara, unde funcționează două astfel de piețe, de acum, și locuitorii din Dumbrăvița pot cumpăra legume și fructe ca din grădina bunicii.
Piata volanta din Calea Lipovei, inchisa cu scandal. Functiona ilegal de 2 ani
Stadionul „Dan Păltinișanu” și cea din Piața Traian. A treia, cea din Calea Lipovei, s-a închis sâmbătă, pentru că funcționa pe un teren care nu aparține primăriei. Producătorii trebuie să se mute pe str. Silistra.
Un agricultor din Caras-Severin, interzis un an in pietele din Timisoara
Vindea cartofi, cireșe și miez de nucă în piața volantă de la stadion, dar a „uitat” un amănunt esențial. Pentru că nu avea autorizație, un cărășean nu va mai avea voie un an în piețele din Timișoara.
Piata Volanta de la stadion, deschisa trei zile in Saptamana Mare
Dacă vreți să puneți pe masa de Paște cele mai proaspete și mai bune „verzituri” de sezon, o veste bună vine dinspre Piața Volantă de la stadion. Aceasta va fi deschisă, în mod special, o zi în plus în această săptămână.
Sute de producatori vor in pietele volante din Timisoara. Unii vor fi vizitati acasa, daca vor autorizatie
Piețele volante din Timișoara au stârnit, și în acest an, mult interes din partea producătorilor care vor să vândă legume și fructe din propriile grădini. E gata prima etapă de evaluare, dar nu toți cei care și-au depus cereri au și trecut în faza următoare. Un lucru e cert: se încearcă blocarea totală a accesului speculanților.
Vreti sa vindeti in pietele volante? Pana la 1 martie mai puteti depune cereri
Producătorii care vor să vândă legume și fructe în cele trei piețe volante ale Timișoarei trebuie să se grăbească. Ei sunt așteptați să-și depună, până la 1 martie, cererile care să le faciliteze accesul în piețe. Este obligatoriu să aibă atestat și carnet de comercializare.
Doar o treime din cei care vand in pietele volante sunt mici producatori! Restul sunt speculanti
Reguli noi și mult mai stricte pentru cei care vând în piețele volante din Timișoara, amenzi care pot ajunge la 2.500 de lei plus confiscarea mărfii, dar o problemă tot rămâne. Directorul de la Piețe SA susține că fenomenul speculanților cu atestat de producător e aproape imposibil de stopat și că ar fi nevoie de o taxă și în piețele volante.
Amenzi de pana la 2.500 de lei plus confiscarea marfii, pentru precupetii din pietele volante
Cu trei piețe volante care funcționează deja în Timișoara, dar și cu multe voci care susțin că ar fi nevoie de un comerț civilizat, nu de tarabe pe străzi, administrația locală vrea să facă ordine. Noile reguli cărora trebuie să se supună vânzătorii de legume și fructe prevăd și sancțiuni usturătoare.
Reguli noi in pietele volante din Timisoara: producatorii vor fi controlati acasa
În Timișoara sunt deschise trei piețe volante, unde, teoretic, au acces numai producătorii locali. Practic însă, în ultima perioadă, au existat mai multe plângeri legate atât de speculanți, cât și de alte abateri. În scurt timp, funcționarea piețelor volante va avea reguli noi, care trebuie votate și de CL.
Piata volanta de la stadion se muta! Ca sa nu mai treaca masinile printre tarabe
Pentru ca timișorenii veniți să cumpere produse proaspete din piața volantă de la Stadionul „Dan Păltinișanu” să nu mai fie nevoiți să facă slalom printre mașini, primăria a decis să facă o schimbare de amplasament. „Volanta” va funcționa, chiar de sâmbătă, în parcarea paralelă cu strada Arieș.
- 1
- 2