Invatamant

Universitatea Politehnica Timişoara se pregăteşte pentru noul sezon de admitere la facultăţi

Deşi suntem doar la început de primăvară, iar modul în care se va face accesul noilor studenţi în primul an de studiu nu este încă unul cunoscut, cei de la Universitatea Politehnica Timişoara se pregătesc deja de o nouă sesiune de admitere. Totuşi, procesul va continua „, fără a modifica însă tipul de concurs”, după cum spun cei de la UPT.

Universitatea Politehnica Timișoara dispune însă de toate resursele pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru desfășurarea acesteia, garantează reprezentanţii instituţiei. Admiterea 2020 la Universitatea Politehnica Timișoara va avea loc în funcție de deciziile luate la nivel național, fără a modifica însă tipul de concurs.

În cazul facultăților care organizează concurs de dosare, înscrierea se va putea realiza online, prin încărcarea de copii după documente, prin intermediul unei aplicații dedicate pe care UPT o va pune la dispoziția candidaților. În cazul facultăților care organizează concurs cu probe de verificare a cunoștințelor (Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale), infrastructura UPT permite organizarea examenelor astfel încât distanța dintre participanți să fie conformă cu recomandările în vigoare, iar procesul de selecție să se realizeze în funcție de cunoștințele reale ale candidaților.

Metodologia de admitere și calendarul concursului vor corelate cu dispozițiile Ministerului Educației Naționale și cu calendarul examenului de bacalaureat.

Mai multe informații despre admiterea 2020 la Universitatea Politehnica Timișoara găsiți la adresa http://www.upt.ro/Upt-Timisoara_admitere_31_ro.html.

Absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat și aleg una dintre facultățile Universității Politehnica Timișoara vor beneficia, ca studenți, o serie de beneficii: burse, cazare în cămine moderne, masa la cantinele UPT, o bibliotecă modernă, acces gratuit la bază sportivă studențească, pregătire specială la matematică și fizică. Alte facilități sunt acordate elevilor olimpici, care sunt admiși fără examen, cu media 10, și absolvenților de liceu cu media 10 la examenul de bacalaureat.

 

Iată care sunt tipurile de concurs, pe facultăți și domenii de licență

 

Facultatea Domeniul de licenţă Tipul de concurs
Facultatea de Automatică și Calculatoare

 

 

 

Calculatoare și tehnologia informaţiei Concurs cu probă de verificare a cunoștințelor (tip grilă) – Matematică
Ingineria sistemelor
Calculatoare și tehnologia informaţiei – limba engleză
Informatică Concurs de dosare
Informatică – ID
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului Inginerie chimică Concurs de dosare
Ingineria mediului
Ingineria produselor alimentare
Facultatea de Construcții

 

 

 

 

Inginerie geodezica Concurs de dosare
Inginerie civilă
Inginerie civilă – limba engleză
Inginerie civilă – limba germană
Ingineria instalațiilor
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale Concurs cu probă de verificare a cunoștințelor (tip grilă) – Matematică
Inginerie electronică şi telecomunicații și tehnologii informaționale – limba engleză
Inginerie electronică şi telecomunicații și tehnologii informaționale – ID Concurs de dosare
Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică Inginerie electrică Concurs de dosare

 

Inginerie energetica
Facultatea de Management în Producție și Transporturi Inginerie și management Concurs de dosare
Științe administrative

 

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor Concurs de dosare

 

 

 

 

 

Ingineria transporturilor
Inginerie mecanică
Inginerie industrială
Inginerie industrială-IFR
Ingineria materialelor
Științe inginerești aplicate
Mecatronică și robotică
Facultatea de Inginerie din Hunedoara

 

 

 

 

Inginerie și management Concurs de dosare

 

 

 

 

Inginerie electrică
Ingineria materialelor
Ingineria mediului
Ingineria autovehiculelor
Științe inginerești aplicate
Facultatea de Științe ale Comunicării

 

 

Ştiinţe ale comunicării Concurs de dosare

 

Ştiinţe ale comunicării-ID
Limbi moderne aplicate
Facultatea de Arhitectură și Urbanism

 

Arhitectură Concurs cu probă de verificare a cunoștințelor – Desen tehnic şi liber
Mobilier si amenajări interioare
Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

13 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

15 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

16 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

16 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

16 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

17 ore ago