Primăria Timişoara

Avem asigurată finanţarea pentru 21 de tramvaie noi. Primul ar putea ajunge la Timişoara în octombrie

Timişoara a semnat un al treilea contract pentru finanţarea din fonduri europene pentru achiziţia de tramvaie din bani europeni, nerambursabili. În acest moment, cu înţelegerea pentru finanţarea a şapte noi garnituri, sunt asigurate fondurile necesare pentru achiziţia a 21 de asemenea mijloace de transport în comun de mare capacitate.

În octombrie 2020 ajunge la Timişoara primul tramvai nou din seria celor pentru care Primăria Timişoara a semnat un contract cu turcii de la Bozankaya. Cel puţin aşa ne spune Culiţă Chiş, şeful Direcţiei „edilitare” (cea cu denumire lungă), care a şi vizitat fabrica turcească unde vor fi realizate noile mijloace de transport în comun. De asemenea, spune Culiţă Chiş, producătorul turc a mai anunţat că vrea să livreze toate tramvainele contractate încă din anul 2021.

Iar dacă vorbim de contractare, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat, marţi, 5 mai 2020, contractul de finanţare pentru cea de-a treia etapă a investiţiei privind înnoirea flotei de tramvaie – proiectul “Înnoirea flotei de tramvaie – etapa III”.

Astfel, Timişoara va beneficia în total de 21 de tramvaie noi şi moderne prin cele trei proiecte derulate în cadrul Regio – Programul Operaţional Reginal (Regio-POR) 2014-2020. Investiția are ca obiectiv creșterea gradului de confort al călătorilor, a vitezei medii de deplasare și a accesibilității tramvaielor, astfel încât transportul public să devină cât mai atractiv pentru locuitorii oraşului şi vizitatori.

Prin etapa a treia a proiectului se asigură practic finanţare pentru achiziţia a încă 7 tramvaie cu o capacitate de minimum 170 de locuri fiecare, eficiente din punct de vedere energetic și adaptate nevoilor persoanelor cu mobilitate redusă. Noile vehicule vor circula pe linia 9 din Timişoara. Tramvaiele vor fi echipate cu instalații de aer condiționat, încălzire prin conversie și încălzire prin conducție termică în scaune, sisteme de informare a călătorilor interior-exterior, sisteme audio-video pentru publicitate, supraveghere video pentru siguranța călătorilor, precum și sisteme de monitorizare și de e-ticketing.

Valoarea totală a proiectului este de 96.378.403,45 lei, din care 68.063.294,13 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Durata de implementare este de 39 de luni.

„Mă bucur că toate cele trei contracte au fost finanţate din bani europeni. Mergem în paralel şi cu reabilitarea unor linii de tramvai. Contribuie la reducerea poluării. Se va trece la folosirea mai intensivă a transportului în comun. Mă bucur că şi licitaţia e deja făcută, că anu acesta să avem şi primul tramvai livrat”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Pe Axa prioritara 4, PI 4.1 – Mobilitate urbană, UAT Municipiul Timişoara a contractat până în prezent proiecte în valoare totală de 437.986.476,65 lei, cu o valoare a finanţării nerambursabile de 284.078.843,13 lei. Contractele semnate vizează atât înnoirea flotei de tramvaie, dar şi reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 5, Calea Bogdăneștilor.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

9 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

11 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

13 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

13 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

14 ore ago