Diverse

Un mormânt găsit de arheologii timişoreni în zona străzii Oituz, posibil legat de o pandemie care a afectat oraşul de pe Bega/FOTO

Arheologii au descoperit pe un teren din zona străzii Oituz din Timişoara un mormânt comun, care include şase schelete ale unor adulţi şi unul de copil. Presupunerile specialiştilor se leagă, referitor la acest mormânt, de existenţa unei molime care a afectat oraşul în istorie.

Tifosul sau ciuma sunt molime care s-au abătut frecvent asupra orașului, atât în perioada stăpânirii otomane (1552-1716), dar şi ulterior, în timpul celei habsburgice (1716-1860). Iar acest mormânt ar fi putut fi realizat în acest context.

„Este posibil ca mormântul colectiv cercetat pe șantierul arheologic din zona străzii Oituz să documenteze un astfel de episod nefericit din istoria orașului.

Mai multe sunt elementele care sugerează acest fapt. În primul rând se remarcă numărul mare al defuncților aflați în același mormânt, șase adulți și un copil. Pe de altă parte crucea dublă şi pandantivul, găsite la gâtul copilului, vin să completeze, în acest sens, povestea complexului arheologic. Crucea se aseamănă, prin formă, cu cea de Lorena, aceasta având analogii și utilizări multiple de-a lungul vremii în Europa de Apus. Mult mai interesant este, însă, pandantivul care ilustrează, pe avers și revers, sfinți ai Ordinului Franciscan Terțiar: Sfânta Delphina și Sfântul Elzear. Acesta este singurul cuplu franciscan canonizat sau beatificat formal, ei fiind patroni ai tinerilor căsătoriți, ai săracilor și leproșilor. Pandantivul care îi ilustrează este important pentru descoperirea noastră. Asta fiindcă mormântul nu poate data de dinaintea anului 1694, care este știut ca fiind cel al beatificării Delphinei, iar informația conform căreia cei doi sunt patroni ai leproșilor este importantă pentru ipoteza noastră”, se spune în documentarea publicată pe Facebook de cei de la Arheologia Banatului.

Specialiştii arheologi se arată surprinşi şi de un alt element, anume mai multe bile de flintă găsite printre schelete.

„Dar ne surprind bilele de flintă găsite printre rămășițele pământești ale adulților. Să fi fost ei împușcați? Cu siguranță, dar de ce? Care să fi fost vina copilului? Formau cei șapte o familie? Care a fost contextul dispariției lor?

În acest moment, adunând datele, apreciem că mormântul poate să aparțină unor coloniști, chiar din regiunea Lorena. Suntem de părere că moartea lor a avut loc în contextul celei mai cumplite epidemii rămasă multă vreme în memoria colectivă și de-a pururi în scripte, anume ciuma care a bântuit Timișoara între 1737-1740. În aceste circumstanțe, este posibil ca plumbii să le fi curmat suferința sau să le fi fost pedeapsă pentru nerespectarea regulilor impuse de autorități în vreme de epidemie”, se mai spune în documentare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

10 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

13 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

14 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

14 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

15 ore ago