Primăria Timişoara

Bugetul primăriei Timişoara a fost serios afectat de pandemia de coronavirus

Câteva zeci bune de milioane de lei nu au mai ajuns în conturile municipalităţii timişorene în cele două luni de pandemie. Faţă de planul făcut în funcţie de încasările de anul trecut, instituţia a trebuit să se descurce cu ce a primit, diferenţa cea mai mare fiind în luna martie.
Muncipalitatea timişoreană a primit de la contribuabili la bugetul local cu aproape 30 de milioane de lei mai puţin în prima lună afectată „pe bune” de pandemia de coronavirus.

În ceea ce priveşte încasările, dacă obţineam 108,9 milioane în 2019, luna martie, în aceiaşi lună din 2020 am încasat 77,4 milioane. Deci încasările au scăzut”, spune primarul Nicolae Robu.

Situaţia se repetă în luna aprilie, chiar dacă suma obţinută nu mai are diferenţe atât de mari. Problema exista deja, ceea ce se va vedea în rezolvarea problemelor. Spre final de lună problema s-a accentuat.

„Am obţinut 60 milioane de lei în aprilie 2018, pentru ca în 2020 suma să fie de 53 milioane de lei încasări efectuate. Diferenţa pe aprilie nu a fost aşa mare, a fost pe final de lună când am încasat extrem de puţin, încasam şi între 500.000 şi două milioane pe zi. Am încas aşa de puţin că eram disperat şi făceam eforturi să vedem ce facturi să plătim”, a mai spus primarul.

Chiar şi aşa, proiectele instituţiei au continuat. Mai precis licitaţiile lansate, cu diferenţa că nu au fost date şi ordinele de începere a lucrărilor, aceasta va avea loc atunci când vor fi şi banii necesari:

Referitor la investiţii, noi nu am renunţat am dat drumu la licitaţii dar nu şi la lucrări, doar dacă putem şi susţine acestea. Lăsăm să curgă totul, dar pornim efectiv când avem şi bani”, spune Robu.

În ciuda problemelor, Robu susţine că nu ar exista, de fapt, plăţi restante, fiind doar mici plăţi nerealizate, ultimele facturi fiind din decembrie. Totuşi, el a recunoscut că sunt plăţi neefectuate pentru festivalul Art Encounters.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

8 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

8 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

10 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

10 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

14 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

14 ore ago