Sport

Final de sezon, start în pregătirea următoarei stagiuni. Ultimele noutăţi de la echipa de baschet

Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a constatat imposibilitatea continuării Ligii Naţionale din cauza pandemiei de Covid-19 şi a dispus cu unanimitate de voturi încetarea sezonului 2019-2020 cu clasamentele în vigoare la data suspendării competiţiilor de către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din 12 martie fără decernarea titlurilor de campioană.

Despre ce urmează pentru echipa noastră a vorbit Dragan Petricevic, managerul secţiei de baschet şi liderul staff-ului tehnic al „leilor” din Banat.

„Constatăm cu multă tristeţe că s-a ajuns la acest deznodământ. Dar această tristeţe nu se compară cu sentimentul de părere de rău care ne încearcă referitor la situaţia prin care trece întreaga omenire din cauza pandemiei actuale. În continuare, gândul nostru se duce spre victime, spre bolnavi, spre medici şi spre ceilalţi oameni implicaţi în această luptă împotriva pandemiei. În această situaţie, activitatea noastră nu se află în prim-plan, dar în acelaşi timp nu vreau să accept ideea că sportul nu este o activitate importantă în ceea ce priveşte viaţa şi sănătatea unei naţiuni. Având în vedere că o mare parte dintre sportivi sunt la casele lor, ne vom concentra pe această parte administrativă care înseamnă înainte de toate organizarea plecării celor doi jucători americani aflaţi la Timişoara, iar în perioada imediat următoare vom începe negocierile şi renegocierile cu privire la alcătuirea unui lot pentru sezonul următor”, a declarat Dragan Petricevic, antrenorul de la SCM Timişoara.

În sezonul 2019-2020, Baschet SCM Timişoara s-a calificat în faza Top 6 a Ligii Naţionale şi a evoluat la turneul final al Cupei României.

„Există două lucruri de care doresc să ne ocupăm cu foarte multă atenţie în viitor – sectorul juvenil şi relaţia cu suporterii. La primul dintre ele mă refer la toate acţiunile pe care le vom lua împreună cu antrenorii Radenko Toroman şi Petru Czmor, care de altfel îşi fac treaba foarte bine. Împreună cu ei vom gândi şi vom dezvolta unele direcţii noi în ceea ce priveşte selecţia la grupele de vârstă U16 şi U18. În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, relaţia cu publicul, ne propunem mult mai multe acţiuni în primul rând prin intermediul reţelelor de socializare, oferind mult mai multe informaţii şi un conţinut mai bogat. Avem pregătite anumite acţiuni şi în curând vom oferi mai multe informaţii despre ele”, a mai spus Dragan Petricevic.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

3 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

4 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

7 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

8 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

9 ore ago