terase
Guvernul va decide astăzi noi măsuri de relaxare, care vor intra în vigoare din data de 1 iunie. Poate cea mai aşteptată de români este deschiderea teraselor, care se va produce chiar pe 1 iunie. Restaurantele urmează să fie deschise două săpătămâni mai târziu, pe 15 iunie.
De la începutul săptămânii viitoare, centrul Timişoarei va prinde iar viaţă, odată cu deschiderea teraselor. Hotărârea în acest sens va fi luată în această seară de Guvernul României, care va decide noi măsuri de relaxare ce vor intra în vigoare de la începutul lunii iunie. În ultima perioadă mai mulţi oficiali ai guvernului au anunţat că, una dintre măsuri va fi redeschiderea teraselor, începând chiar cu data de 1 iunie, în condiţiile în care nu creşte numărul îmbolnăvirilor şi deceselor din cauza coronavirusului. Ori acest lucru nu s-a întâmplat, tendinţa fiind de scădere, astfel că foarte probabil Guvernul va oficializa în şedinţa care începe la ora 19.00 redeschiderea teraselor.
Noile reguli pentru clienţi şi angajaţi
Totodată vor stabilite şi regulile care trebuie respeate de clienţi şi angajaţii teraselor. Multe dintre acestea au fost anunţate de autorităţi în ultima perioadă. Printre acestea se numără:
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…