Opinii

Nu e doar o poză, ci „developarea” unei stări de fapt: legile sunt doar pentru „fraieri” în România

„Dacă e o poză, e o poză, asta e”. Aceasta a fost prima reacţie oficială a premierului Ludovic Orban, la fotografia care a înconjurat Internet-ul şi care-l prezintă la o şuetă cu alţi miniştri. În poza care face mai mult de o mie de cuvinte se vede cum Orban şi companionii săi încalcă mai multe legi dintr-o lovitură: distanţare socială, nepurtarea măştii, fumat în spaţii publice. Nu ştiu dacă există o lege referitoare şi la alcool, fiindcă se şi consumă la greu acolo.

Ipostaza este cu atât mai sensibilă în această perioadă în care Orban şi compania ne tot vorbesc despre responsabilitate, precum şi de obligativitatea purtării măştilor

Într-o altă ţară din Europa, şi mă refer la cea aflată la vest de România, o astfel de poză era răvăşitoare pentru cei prezenţi în ea, mai ales în actualul context. La noi vor fi însă mulţi care o să spună:”Dar ce-a făcut aşa grav? A fost ziua omului şi a dat şi el ceva de băut şi ciugulit!”. E adevărat şi faptul că Orban nu e primul oficial, care în loc să fie un exemplu pentru români, ne demonstrează că legile sunt doar pentru „fraieri”. Doar sfătosul de acum Băsescu se îmbăta cu Gigi Bercali şi apoi urca la volan!

Şi asta fiindcă trăim însă într-o ţară cu o toleranţă prea mare la politicienii corupţi şi care încală legea. „Ştim că fură, dar o mai făcut câte ceva şi pentru noi”, e o frază clasică a românului care-şi votează inclusiv primarii şi parlamentarii aflaţi în puşcărie. Ba în multe zone (nu geografice) există o adevărată fascinaţie pentru cei care încalcă legea, pentru „şmecheri”, „descurcăreţi” sau cum vreţi să le spuneţi.

Din păcate însă pentru Orban, acele „zone” nu prea coincid cu electoratul PNL (precum şi al USR). Electorat care este ceva mai puţin tolerant la astfel de lucruri, iar partidul ar putea deconta la urne această fotografie.

Dar poate mai grav din această fotografie este decredibilizarea premierului şi pierderea autorităţii. Va mai putea, de acum înainte, premierul Ludovic Orban să vină în faţa românilor şi să ne spună despre respectarea legilor, în general, şi obligativitatea măştii în special?

Iar pentru a nu fi ipocrit, poate ar trebui să ia şi două iniţiative legislative referitoare la fumatul în spaţii publice, respectiv la restricţiile privind purtatul măştii.

Şi ar mai fi o întrebare. Domnul Marcel Vela le-a tăiat amenzi colegilor de guvern? Spun Marcel Vela că doar n-o să lase pe un simplu poliţist să facă treaba asta.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

6 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

9 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

10 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

10 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

11 ore ago