Social

RETIM a început programul de spălare a pubelelor de colectare a deşeurilor reziduale/Video şi foto

Compania RETIM informează toate categoriile de clienţi din judeţul Timiş – persoane fizice, asociaţii de locatari, persoane juridice şi instituţii publice – că a început un amplu program de spălare a pubelelor de colectare a deşeurilor reziduale (pubelele negre şi verzi).
RETIM Ecologic Service SA derulează în următoarea perioadă un program complex prin care toate recipientele de colectare a deşeurilor reziduale din judeţul Timiş vor fi spălate. Sunt folosite maşini de colectare specială care, după ce ridică şi descarcă pubelele, efectuează şi operaţiunea de spălare a acestora.
Pentru judeţul Timiş există mai multe astfel autospeciale care vor merge prin rotaţie pe toate traseele din judeţ, iar în perioada mai – septembrie toate pubelele vor fi spălate de două ori, RETIM urmând să efectueze această operaţiune în toate zonele de colectare. Spălarea tuturor pubelelor se realizează la fiecare adresă într-o zi inclusă în graficul obişnuit de colectare a deşeurilor reziduale, neexistând un program diferit pentru această activitate.
Prin urmare, într-una din zilele obişnuite de colectare a deşeurilor menajere utilizatorii serviciului nostru de salubrizare vor putea vedea o autospecială RETIM care va spăla pubela alocată, lăsând-o mai curată şi mai igienică.
În acelaşi timp, RETIM reia apelul către toţi clienţii privind conştientizarea şi respectarea regulilor generale de colectare separată a deşeurilor pe categorii: reziduale, reciclabile, sticlă (toate cu recipiente dedicate alocate), dar şi a regulilor mai stricte comunicate în perioada pandemiei de COVID-19, care rămân valabile în continuare. Toate aceste reguli sunt disponibile pe site-ul companiei.
Compania RETIM rămâne în contact direct cu clienţii săi pe toate canalele de comunicare online şi recomandă folosirea acestora cu prioritate: website www.retim.ro, email contact@retim.ro si pagina oficială de Facebook. De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

12 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

14 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

16 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

16 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

16 ore ago