Administratie

Şantier pe un drum judeţean de 20 de kilometri care va facilita accesul la frontieră

„Mobilizare pe drumul Peciu Nou – Foeni”, spune președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra, care a fost într-o vizită pe șantier. Este o investiție de peste 20 milioane lei, bani europeni.

Contractul pentru modernizarea acestui drum, care va fi lărgit pentru realizarea unei platforme cu o lățime de opt metri, a fost semnat la începutul lunii iulie a anului trecut, constructorul având la dispoziție 14 luni pentru realizarea lucrării.

„Mobilizare pe drumul Peciu Nou – Foeni. Asta am solicitat constructorului astăzi, într-o vizită pe șantier. Se lucrează la sectorul de drum de 20 de kilometri care, odată finalizat, va facilita accesul către DN59 și, mai departe, spre punctul de trecere a frontierei de la Foeni. O șosea cu o platformă de 8 metri, din care 6 metri lățime are parte carosabilă și 2 metri acostamentele. Am inspectat șantierul, tocmai datorită importanței acestui tronson și pentru că am vrut să mă asigur că totul este în grafic. Îmi doresc în continuare o mobilizare maximă și seriozitate din partea firmei care execută lucrările, ca să putem încheia cât mai rapid această investiție de peste 20 de milioane de lei, bani europeni”, transmite Călin Dobra.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

9 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

12 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

13 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

14 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

14 ore ago