Social

E oficial. Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie. Unele excepţii au fost modificate

Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în mijloacele de transport în comun,  la locul de muncă, dar şi în spaţii comerciale. Sunt şi excepţii.

Ordinul publicat azi-noapte în Monitorul Oficial are faţă de varianta sa iniţială unele modificări privind excepţiile de la regulă. Astfel, au fost scoase unele categorii, exceptate inițial în varianta Ministerului Sănătății.

De exemplu, dacă inițial pe lista celor exceptați de la portul măștii erau angajați care lucrau în același birou, dar aveau între ei o distanță de cel puțin doi metri, acum poți să nu porți mască, în birou, doar dacă lucrezi singur într-o încăpere

De asemenea s-au făcut modificări și în privința vorbitorilor în public. Aceștia pot să nu poarte mască în timp ce țin un discurs doar cu două condiții: să se afle la o distanță de cel puțin trei metri față de oamenii din public, iar în public să nu se afle mai mult de 16 persoane. Iniţial era valabilă doar prima condiţie.

Celelalte categorii exceptate au rămas neschimbate: copiii mai mici de cinci ani, lucrătorii care depun muncă fizică intensă în spații unde temperaturile sunt foarte mari sau umiditatea este foarte mare. De asemenea, sunt exceptați de la portul măștii prezentatorii de televiziune și invitații acestora, dacă între ei se păstrează distanța de cel puțin trei metri.

Important de menţionat, elevii şi studenţii sunt obligaţi să poarte măşti, fără excepţie. În varianta iniţială, erau exceptaţi de la purtare, dacă păstrau o distanţă de trei metri între ei.

.

 

 

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

22 de minute ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

39 de minute ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

3 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

4 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

7 ore ago