Consiliul Judeţean Timiş

Tomograf de aproape 3,5 milioane lei la Spitalul Județean Timișoara

Un tomograf în valoare de aproape 3,5 milioane lei este noul aparat medical care va ajunge la Spitalul Județean Timișoara în aproximativ două săptămâni.  Astăzi a fost semnat contractul de achiziție, cu bani de la Consiliul Județean Timiș.

Computerul tomograf pentru Spitalul Județean Timișoara în valoare de 3,35 milioane de lei, va ajunge în circa două săptămâni la spital. Astăzi a fost semnat contractul. Tomograful va fi plasat în curtea spitalului, într-un modul, pentru ca pacienții suspecții de COVID-19 să nu mai fie nevoiți să meargă în clădirea spitalului pentru o astfel de investigație.

   „Aparatul va ajunge la Timișoara în următoarele două săptămâni și va funcționa, în condiții speciale, în curtea unității sanitare. Va fi de real ajutor medicilor și, implicit, pacienților în lupta împotriva Covid – 19, dar și un sprijin important și după terminarea acestei crizei. Cu această investiție, CJ Timiș se apropie de 30 de milioane de lei date domeniului medical din județ doar în primele 5 luni ale acestui an!”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

8 secunde ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

9 minute ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

41 de minute ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

44 de minute ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

48 de minute ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago