zilele carierei
Una dintre cele mai apreciate acţiuni destinate politehniştilor continuă în acest an, în pofida restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus. Zilele Carierei se mută în mediul virtual şi are loc la jumătatea acestei luni.
În perioada 13 – 15 mai 2020 se va desfășura evenimentul „Zilele Carierei – online”. Dacă ar fi fost susţinut pe formatul clasic, evenimentul ar fi ajuns la cea de-a 16-a ediție, dar, astfel, vom avea prima în mediul virtual. Vă reamintim că acţiunea e organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, prin intermediul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră.
Companii de renume din vestul țării își dau întâlnire cu studenții și absolvenții UPT în mediul online, iar prin intermediul conferințelor vor răspunde la toate întrebările acestora.
Toți cei interesați pot verifica ofertele de carieră disponibile (joburi, internship-uri, proiecte, sprijin pentru realizarea lucrărilor de licență) pe site-ul dedicat, www.cariere.upt.ro. De asemenea pot participa, online, la conferințele susținute de unii dintre cei mai mari angajatori din zonă, datele de conectare fiind disponibile pe zilelecarierei.upt.ro . Conferințele sunt programate după cum urmează:
13 mai 2020 – ora 13:00 – Nokia – Shaping your future career with 5G speed;
14 mai 2020 – ora 11:00 – Huf – next level in the automotive industry;
14 mai 2020 – ora 14:00 – Dalli Group – Intership Process Engineer – cum începi
o carieră de succes în Dalli Group;
15 mai 2020 – ora 13:00 – Conferință susținută de specialiștii de la Accenture.
Pe lângă informațiile de ultimă oră privind piața muncii, studenții și absolvenții își vor putea depune online și CV-urile la companiile dorite.
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…
Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…
În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…
Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…
La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…
Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…