perchezitii arhica
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat cinci percheziții domiciliare, în Petrila și Cimpa, în județul Hunedoara, la persoane bănuite de trafic de persoane şi proxenetism.
Oamenii legii sunt pe urmele unei grupări infracționale specializate în racolarea de tinere provenind din medii dezavantajate social şi financiar și constrângerea acestora la practicarea prostituției. Zece persoane au fost conduse astăzi la audieri, iar față de patru persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.
„În fapt, începând cu anul 2019, 4 bărbați ar fi racolat două tinere, de 19 și 20 de ani, prin metoda „loverboy”, iar ulterior le-ar fi constrâns pe fete, prin acte de ameninţare, să practice prostituția, în interesul lor financiar. Bărbații în cauză ar fi postat pe un site anunțuri însoțite de fotografii, în care ar fi apărut tinerele în diverse ipostaze și prin intermediul cărora ar fi racolat clienții”, transmit oamenii legii.
Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…
Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…
Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…
Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…
O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…
Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…