Social

Universitatea de Vest Timişoara a mutat integral online procesul de admitere a noilor studenţi

Universitatea de Vest din Timişoara este pregătită pentru desfășurarea admiterii pentru noul an de studiu, online, grupând într-o singură adresă web toate datele necesare pentru informare, pre-înscriere, înscriere, clasificare și confirmare, în cadrul admiterii 2020, pentru toate programele de studii ale celor 11 facultăți componente.

Toate datele aferente sunt disponibile la adresa admitere.uvt.ro. aici se poate derula întreaga procedură de admitere a viitorilor studenţi, doar pe baza rezultatelor la bacalaureat, fiind eliminate probele scrise.

„Comunitatea UVT a traversat în ultimele două luni o etapă de pregătire și aducere în online a capacităților noastre și de creare a mai multor unelte web prin care, acum, suntem la un click distanță de studenți și de viitorii studenți. Suntem deosebit de entuziaști, înaintea admiterii din această vară, pentru că am implementat toate facilitățile necesare comunicării ofertelor facultăților noastre și realizării aplicațiilor de admitere, astfel încât, orice candidat, din țară sau din străinătate, are șansa de a da admiterea și a-și confirma locul de student, prin platforma admitere.uvt.ro. Din cauza pandemiei, pentru a garanta siguranța candidaților, am ales să organizăm anul acesta procesul de admitere ținând cont doar de rezultatele la examenul de Bacalaureat, singurul instrument național relevant pentru departajarea candidaților, și am renunțat, în acest an, la probele scrise de examen. După câte se știe, suntem prima universitate din țară, dar și printre primele din lume, care a integrat prin instrumente web toate etapele admiterii online”, anunță rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Sesiunea de vară a admiterii online va debuta în 6 iulie. Din această dată, prima zi de admitere, se vor derula etapele de admitere exclusiv online, pentru toate programele noastre de studii. Oferta UVT este atractivă pentru un set de opțiuni deosebit de cuprinzător, integrând 11 facultăți, oferind 75 de programe de studii universitare de licență și peste 80 de programe de studii universitare de masterat, din 34 de domenii de studii universitare diferite, precum și studii doctorale în 22 domenii.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

2 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

3 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

3 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

4 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

7 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

7 ore ago