masina incendiata
Pompierii au intervenit înainte de ora prânzului pentru lichidarea unui incendiu la o mașină care a luat foc, în mers. pe autostrada A1, la kilometrul 463, sensul de mers Lugoj-Timișoara.
Autoturismul s-a aprins în mers. În mașină se aflau două persoane, care s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. Autoturismul a ars în proporție de 80%. Urmează a se stabili cauza incendiului.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 11 pompieri.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…