Alfred Simonis
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a făcut un apel către reprezentanţii Pro România, prin care le solicită să voteze candidaţii PSD la Primăria Timişoara şi preşedinţia Consiliului Judeţean, Voichiţa Lăzureanu şi, respectiv Călin Dobra.
Apel către Pro-România
Dragi reprezentanți, membri și candidați, vă transmitem acest apel ca mesaj de unitate și de responsabilitate politică. Avem în față o importantă provocare electorală şi ne simțim obligați să o tratăm cu seriozitate, în special pentru cei pe care îi reprezentăm, locuitorii județului nostru.
În sensul celor de mai sus, vă invităm să vă alăturați și să susțineți candidații cu cele mai mari șanse la aceste alegeri locale, candidații PSD Timiș. Cu tot respectul pentru colegul nostru Marius Craina, un excelent medic și manager, sondajele de opinie indică în ultimele săptămâni o încremenire a procentelor sale de vot. La județ, candidatul este sub scorul partidului, ceea ce ar trebui să ducă la o repoziționare, astfel ca acesta să nu rămână o frână. Pentru că voturile se vor reflecta direct în scorul final și în numărul de mandate obținute.
În aceste condiții, credem că o susținere a candidaților PSD ar genera mai multe șanse pentru toată lumea, cu condiția renunțării la orgolii și la false așteptări. Călin Dobra la Consiliul Județean și Voichița Lăzureanu la Primăria Timișoara sunt cele mai bune variante posibile, în confruntarea cu noua dreaptă politică devoalată, USR+PNL.
Dragi foşti colegi! Sloganul vostru cere un medic ca şi primar al Timişoarei. Sunt întru totul de acord cu voi. Hai să punem un medic primar, şi să mergem împreună cu medicul cu şanse reale de a învinge, Voichița Lăzureanu!
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…