Administratie

Arenă sportivă în Calea Buziaşului. Unul dintre nenumăratele stadioane promise de primărie trece de studiul de fezabilitate

La Consiliul Local Timişoara în ultima perioadă proiectele se votează numai în şedinţe „de îndată”. La fel va fi şi marţi, atunci când consilierii locali sunt chemaţi să se vadă pe internet, în scopuri oficiale, pentru a aproba planul unui nou stadion, cel anunţat în Calea Buziaşui. Unul de15.000 de locuri şi estimate la un cost de 113 milioane de lei.

Stadionul gândit în Calea Buziaşului din Timişoara de Municipalitate mai face un pas spre a depăşi stadiul de proiect. De menţionat că arena a fost promisă de primarul Nicolae Robu încă din 2018, iar lucrările urmau să fie demarate un an mai târziu.

Marţi, consilierii locali sunt chemaţi, în absenţa primarului plecat în concediu, să aprobe studiul de fezabilitate referitor la stadionul respectiv. Conform datelor aferente proiectului, acesta se va realiza pe un teren de 52.668 de metri pătraţi, construcţia fiind desfăşurată pe 10.605 metri pătraţi. Proiectul se remarcă prin faptul că tribunele vor fi pe structură uşoară.

„Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică”, este numele acestuia şi, la final, va oferi 15.160 de locuri, din care 588 locuri VIP și 102 locuri la loje. Durata estimată de execuţie a arenei va fi de 12 luni. Pentru ca ideea să prindă realitate, primăria va trebui să caute prin buzunarele destul de puţin umflate din ultima vreme suma de 113 milioane de lei, din care pentru construcţia efectivă 86 de milioane de lei.

Ideea unui asemenea stadion a fost lansată de mai multe ori, dar la începutul anului amplasamentul era unul secret. De fapt, „secretul” era deja cunoscut, fiind prezentat în studiul de fezabiltate publicat pe site-ul primăriei.

Noul stadion ar urma să fie amplasat pe un teren viran aflat la marginea oraşului pe Calea Buziaşului, spre Moşniţa Nouă, în zona unde se află şi bucla de întoarcere a tramvaielor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

9 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

16 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

17 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

17 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

17 ore ago