Sănătate

Medicii de la Spitalul Victor Babeș Timișoara: Nu va exista risc de contaminare la vot, dacă sunt respectate regulile de protecție

În 27 septembrie suntem chemați la urne, în plină pandemie de coronavirus. Doctori de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara transmit că, atunci când mergeți la vot, să nu uitați acasă cele trei reguli majore de protecție: distanțarea fizică, purtarea măștii și igiena mâinilor.

Dacă respectăm sau avem o minimă responsabilitate, cred că nu ar trebui să fie nicio problemă”, spune doctorul Virgil Musta de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara, de pe frontul Covid.

Eu îndemn oamenii să meargă la vot. Trebuie însă respectate câteva reguli: să nu piardă prea mult timp acolo, la povești cu alții, și obligatoriu să fie cu mască, chiar dacă se întâlnesc în afara secției de votare. În sală, să voteze cât mai repede și, după aceea, este bine să aibă un dezinfectant sau să meargă să se spele pe mâini. Dacă aceste trei reguli, de distanțare, de purtare a măștii, de igienă a mâinilor, sunt respectate, nu va fi niciun risc de contaminare. Dacă e coadă, este recomandabil să păstrăm distanța, exact ca la magazine, un metru și jumătate – doi, între persoane, ca să nu fie probleme și, bineînțeles, purtarea măștii”, mai spune Musta.

Doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara, spune că reprezentanții spitalului au fost consultați de autoritățile locale în privința organizării alegerilor.

Am fost consultați din punct de vedere medical asupra zilei de duminică, asupra procesului electoral, și, din punctul nostru de vedere, autoritățile locale au luat toate măsurile ce necesită o siguranță sporită a cetățeanului care iese la vot. Purtatul măștii, dezinfectarea suprafețelor și a ștampilelor, inclusiv distanțarea fizică noi am prevăzut-o mai mare tocmai pentru ca cetățenii, vârstnicii și inclusiv populația tânără să se simtă în siguranță. Personal voi ieși la vot și indemn pe toată lumea să își exercite acest drept constituțional”, a spus Oancea.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

42 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

21 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

21 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago