Politica

Mesaj pentru timişoreni al candidatei PSD la Primăria Timişoara, Voichiţa Lăzureanu(P)

Dragii mei,

Se apropie ziua în care veți vota și vom avea o concluzie la ce vă doriți voi pentru orașul nostru, pentru următorii patru ani.

Deși am plecat la drum cu oarecare temeri, acum mă bucur foarte mult de experiența extraordinară pe care am avut șansa să o trăiesc. În timpul foarte scurt de la anunțul candidaturii mele și până acum am reușit să relaționez cu foarte mulți oameni din orașul nostru și sunt fericită că părerea mea bună despre calitatea locuitorilor orașului s-a adeverit.

Am ajuns să interacționez și cu o parte din fața “nevăzută” a Timișoarei, cea pe care administrația actuală nu o vede sau nu vrea să o vadă. Din păcate, avem încă străzi murdare, poluare, clădiri în ruină.

O Timișoara încremenită în trecut, captivă unei administrații fără viziune, fără coerență.

E păcat pentru acești oameni extraordinari, care m-au impresionat cu căldura cu care m-au primit, cu suportul și cu amabilitatea lor. M-au încărcat pozitiv cu efervescență și ideile bune pe care mi le-au transmis, pe care, din păcate, cei ce conduc orașul azi nu le ascultă sau chiar le blochează.

Timișoara este orașul în care am trăit o viață, în care îmi cresc copiii și în care sper să îmi cresc și nepoții.

Iubesc oamenii din acest oraș, iubesc înțelepciunea cu care aleg să își rezolve problemele, înțelepciune dobândită de-a lungul a secole de conviețuire multiculturală. Capitala Banatului merită să redevină o Capitală Europeană, care să rivalizeze cu orice destinație din lume.

Aș fi onorată să fiu aleasă în serviciul cetățenilor și împreună cu ei să readucem strălucirea acestui oraș minunat, un oraș vibrant, curat, cu o calitate a vieții ridicată, în care oamenii să fie fericiți.

Promit să fiu un primar al tuturor locuitorilor, indiferent de opțiunea pe care urmează să și-o exprime la alegerile de duminică. Vă mulțumesc încă o dată pentru că mi-ați fost alături în tot acest timp. Ne vedem duminică la vot, iar de luni ne apucăm de treabă.

Cu sinceritate, a voastră, Voichița Lăzureanu

Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Timiș Executat de AHY Office Cod mandatar financiar: 21200019

 

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

5 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

6 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

6 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

6 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

7 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

8 ore ago