Sănătate

Misiuni la înălțime pentru salvarea de vieți omenești. O micuță de un an și 6 luni, cu afecțiuni hepatice și digestive, transportată de la Timișoara la Roma

Patru persoane au fost salvate în ultimele zile de piloții aeronavei Cessna Citation V. Două dintre acestea au avut „plecarea” din Vestul țării – o micuță de doar un an și șase luni din Timișoara și un pacient cu arsuri grave de la Arad.

Comandorul Laurențiu Codreanu și locotenent-comandorul Florin Breahnă, piloți militari în cadrul Inspectoratului General de Aviație, au zburat mii de kilometri pentru a salva viața celor aflați în dificultate.

Prima misiune a avut loc în 17 septembrie, când au transferat de la Oradea la București un adult aflat în stare critică, diagnosticat cu tumoră duodenală.

La scurt timp după îndeplinirea acestei misiuni, avionul a fost solicitat de urgență la Târgu Mureș, de unde a preluat un bărbat adus de elicopterul SMURD, victimă a unui accident rutier deosebit de grav petrecut în județul Alba”, transmit cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

În dimineața zilei de 18 septembrie, piloții au desfășurat o misiune umanitară externă, pentru salvarea vieții unei fetițe în vârstă de 1 an și 6 luni, diagnosticată cu afecțiuni hepatice și digestive grave. Micuța a fost preluată de la Timișoara și transferată în siguranță la Roma, Italia.

Imediat după finalizarea misiunii din Italia, aflându-se la Timișoara pentru alimentarea aeronavei, au fost solicitați să intervină la Arad pentru salvarea vieții unui pacient cu arsuri corporale, ce a necesitat să fie transferat de urgență la o unitate spitalicească din București. O contribuție majoră la îndeplinirea cu succes a acestor misiuni o au medicii și asistenții care și acum, ca de fiecare dată, își îndeplinesc cu profesionalism scopul nobil cu care au fost încredințați. Suntem în continuare la datorie! Aveți grijă de voi!”, transmit reprezentanții DSU.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: dsu

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

8 minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

34 de minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

57 de minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

O oră ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago