Sănătate

Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara a fost iluminat în portocaliu: sprijin pentru pacienți și recunoștință cadrelor medicale care luptă cu SARS-Cov2

Este unitatea sanitară din prima linie în lupta cu Covid-19! Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara a fost iluminat în portocaliu, de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.

Clădirea a fost iluminată în portocaliu în seara care a trecut, un gest de sprijin pentru pacienți și un semn de recunoștință pentru cadrele medicale care luptă, aici cu coronavirusul, de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.

Este o zi importantă și noi îi acordăm o atenție deosebită pentru că siguranța pacientului este obiectivul numărul unu în spitalul nostru. Este obiectivul cu care am pornit să modernizăm și să dezvoltăm acest spital. Ce înseamnă siguranța pacientului? Înseamnă că, atunci când vine la spital, să nu plece mai bolnav decât a venit. Înseamnă să nu dobândească o infecție. De aceea, am creat circuite noi, care sunt funcționale. Și dovada eficienței noastre a fost că nu am avut infecții în această perioadă. Înseamnă însă și siguranța personalului nostru, să nu fim noi cei care transmitem această infecție”, a spus doctorul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș Timișoara.

La Spitalul Vorbit Babeș sunt tratați pacienți cu Covid. Sute de persoane s-au vindecat, aici, de coronavirus. Organizația Mondială a Sănătății a stabilit ca sloganul dedicat Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, in 17 septembrie, să fie: “Personal Medical în Siguranță! Pacienți în siguranță!”.

Siguranța pacientului a fost tot timpul centrul politicii noastre sanitare. În acestă pandemie am modificat structura spitalului de mai multe ori pentru a deservi cât mai bine pacienții. Am fost, suntem și vom fi lângă ei pentru a-i face bine. Și pot să aibă toată încrederea în tot personalul și în toată familia Spitalului Victor Babeș”, a declarat doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

O oră ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

13 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

13 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

15 ore ago