Sport

Vizită la Cluj a rugbiştilor timişoreni cu un singur obiectiv: victoria

Sâmbătă și duminică, 26 și 27 septembrie, sunt programate partidele contând pentru etapa a 2-a din cadrul Cupei României, la malul mării Tomitanii Constanța urmând să întălnească pe Dinamo București, în timp ce în Parcul Sportiv “Iuliu Hatieganu”, față în față se vor afla Universitatea Cluj și SCM Timișoara.

În Seria Vest, Universitatea Cluj va fi duminică în fața unui nou examen dificil, studenții, învinși categoric în prima etapă de Știința Baia Mare, campioana en-titre, 6-96, vor întâlni de această dată vicecampioana în exercițiu, SCM Timișoara. Așadar un program și o grupă infernală pentru clujeni, în timp ce trupa bănățeană este cu gândul la puncte și mai ales la următorul meci, derbyul grupei în reeditarea finalei SuperLigii CEC Bank împotriva „zimbrilor”.

Cele două echipe s-au întâlnit și în ediția trecută a Cupei României, fiind și atunci repartizate în aceeași grupă. La Cluj-Napoca, bănățenii s-au impus cu 40-3 pentru că în retur tot aceștia să aibă câștig de cauză cu rezultatul de 67-7. Ca un aspect interesant, ultima partida directă a avut loc în cadrul SuperLigii, atunci Universitatea Cluj a propus marea surpriză, o victorie cu 27-19.

Timișoara va merge la Cluj, pentru jocul programat duminică de la ora 11.00, fără câțiva jucători de bază. Mihăiță Lazăr are o formă ușoară de coronavirus, Simionescu este accidentat încă din finala Superligii de acum două săptămâni de la Brașov, iar Pungea este în refacere după o lovitură la cot. Chiar și așa, trupa pregătită de Vali Calafeteanu este favorita certă a acestei partide.

 

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

10 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

11 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago