Politica

Va fi mai bun decât PNL. Primarul Timişoarei se vede ales şi de votanţii altor partide

Notorietatea şi imaginea bună de care dispune îi vor aduce lui Nicolae Robu chiar mai multe voturi decât va obţine partidul care l-a trimis în competiţia electorală, PNL. El e sigur că şi votanţii „care nu mai votează PNL” vor pune ştampila pe poziţa numărul 1 de pe buletinul de vot care va desemna viitorul primar al Timişoarei.

Miza actualelor alegeri locale e mult mai mare în Timiş decât obţinerea mandatelor de consilier local sau judeţean, respectiv de primar sau şef de consiliu judeţean. Pentru PNL Timiş acest scrutin va însemna şi un „conflict intern”, o bătălie pentru funcţia de şef al filialei. Pus pe post în urmă cu mulţi ani, Nicolae Robu e un personaj căruia i s-a contestat doar sporadic poziţia. Acum, cu Alin Nica pe val, dacă el va obţine un scor bun şi poziţia de preşedinte al CJT, va putea cere (şi aproape sigur o va face) şi postul de preşedinte al PNL Timiş.

Conştient de aceasta, Robu visează un scor cât mai mare la alegerile pentru primar. Iar un număr cât mai mare de voturi pentru el contează mai mult decât cele pentru PNL la consiliul local. El chiar crede că va obţine acest scor bun, bazându-se după cum chiar el recunoaşte pe cei „care nu mai votează PNL”. De asemenea, el spune că oamenii vor alege credibilitatea pe care el ar aduce-o, în locul a ceea ce el numeşte aventură. Chiar recunoaşte că ar fi fost contactat de oameni pe stradă, în plimbările sale, care i-au spus că îl votează pe el şi nu aleg PNL.

„Eu sunt extrem de încrezător că timișorenii mă vor vota și de data aceasta. Oameni pentru care există garanții deja nu vor vota ca într-o aventură, hai să vedem ce iese în felul acesta. Eu respect opțiunea politică a tuturor cetățenilor. Și am avut în permanență votanți care la consiliul local au votat cu alte partide. Și se vede asta la vot! E diferență mare. Asta înseamnă că cei ce m-au votat pe mine au altă opțiune la votul politic. Eu știu că am fost votat de cetățeni care nu mai votează că PNL. Pentru că îmi spun ei asta, pe stradă”, a declarat Robu.

Robu arată că nu se poate detaşa de problema etniei nici înainte de scrutin, el cere şi celor care votează „partide etnice” să nu îşi irosească votul pe propunerea lansată de aceste formaţiuni politice ci să îl aleagă tot pe el, pentru că … ceilalţi oricum nu au şanse.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

4 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

4 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

9 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

10 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

11 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

11 ore ago