Administratie

Călin Dobra, la final de mandat: „Sunt mândru de tot ce am făcut pentru județul Timiș”

Călin Dobra a ajuns, după patru ani, la finalul mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Sucesorul lui, Alin Nica, a fost învestit în funcție ieri, în prezența premierului Ludovic Orban.

Călin Dobra rămâne consilier județean. Acesta a depus jurământul ieri, în prezența premierului Ludovic Orban. El a transmis un mesaj, în care arată că este mulţumit de ce a realizat în cei patru ani de mandat. Dobra admite însă că au fost şi unele nereuşite.

„Dragi timișeni,

Mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Timiș s-a încheiat! Plec cu capul sus și consider că după aproape 4 ani în fruntea CJT este momentul să spun, încă o dată, MULȚUMESC! Pentru încrederea acordată în toată această perioadă, pentru susținerea arătată, pentru critică, atunci când a fost cazul, și pentru implicarea dumneavoastră. Toate acestea m-au ajutat și îmi dau putere să merg mai departe. Sunt mândru de tot ce am făcut pentru județul Timiș, însă, suficient de realist ca să îmi asum nu doar reușitele, ci și eșecurile.

Am făcut administrație în mod profesionist și las în urmă o „moștenire” de care sunt mulțumit, dar și o echipă de specialiști din cadrul aparatului propriu al CJ Timiș gata să pună în continuare umărul pentru dezvoltarea acestei regiuni.

Un mare mulțumesc și jurnaliștilor cu care am colaborat în acești ani, care uneori m-au ”taxat”, însă, de fiecare dată, au relatat obiectiv despre activitatea și proiectele CJT.

Membrilor noului Consiliu Județean, dar și președintelui Alin Nica, le urez succes și putere de muncă!

Tuturor vă doresc SĂNĂTATE! Într-o perioadă delicată, trebuie să dăm, continuu, dovadă de responsabilitate și să avem grijă unii de alții.

Cu respect, Călin Dobra”, a scris Călin Dobra, pe Facebook, la final de mandat.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

5 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

6 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

7 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

7 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

10 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

10 ore ago