Social

Peste 30.000 de persoane au tranzitat frontiera cu Ungaria, într-o singură zi

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au trecut, într-o singură zi, 84.500 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 31.800 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria, din Vestul țării, au tranzitat-o peste 30.000 de persoane în 24 de ore.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 38.000 persoane cu 15.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 46.500 persoane cu 16.600 mijloace de transport, vineri, 2 octombrie, conform Poliției de Frontieră.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 32.000 de persoane şi 15.800 de mijloace de transport (6.400 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.400 de persoane cu 7.500 mijloace de transport.

Poliția de frontieră transmite că lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, „în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare”.

„În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea”, transmite Poliția de Frontieră.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

55 de secunde ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

8 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

8 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

9 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

9 ore ago