Administratie

Stadionul Timișoarei va fi mai scump decât cel din Ghencea. Alin Nica vrea un operator privat pentru administrare

Spre deosebire de fostul său șef de partid, Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș, nu are fobii față de conducerile instituțiilor de la București și nu își trimite colaboratorii ca să ”spioneze” în locul său. De la câșigarea alegerilor pentru postul de președinte al Consiliului Județean Timiș, Nica a fost deja de două ori în Capitală, iar principalele două probleme discutate s-au referit la relația cu cei de la Compania Națională de Investiții și ridicarea sălii polivalente, respectiv a noului stadion al Timișoarei.

Iar din informațiile dobândite, cele două obiective ar putea fi deschise, în condiții ideale, undeva în 2023 sau 2024. Etapele aferente investițiilor decurg anevoios, ceva mai avansate sunt cele de la stadion, iar ultimele studii arată că acesta ar urma să coste mai mult chiar decât noul stadionul Ghencea, până la 140 de milioane de euro, a aflat Alin Nica, în cadrul discuțiilor purtate la CNI. De asemenea, acesta a mai anunțat o informație în premieră, stadionul și polivalenta ar putea fi date pe mâna

unui operator privat, care să le folosească la potențialul maxim, urmând să plătească doar o redevență spre CJT, respectiv Primăria Timișoara.

”M-am deplasat la CNI, este a doua vizită deja, scopul e de a impulsiona proiectele stadionului și al sălii polivalente. Legat de stadion, acesta este mai avansat ca sala. S-a realizat studiul de prefezabilitate, au fost selectate două din patru variante, care vor merge la analiză mai departe. Stadionul va avea 32.000 de locuri, am cerut în mod special ca proiectanții să aibă în vedere ca costurile operaționale ale obiectivelor să fie cât mai reduse, să avem cheltuieli cât mai mici cu acestea. Variantele rămase în discuții ar urma să coste între 100 și 140 milioane de euro, adică o valoare mai mare decât cea pentru stadionul Ghencea. Cele două variante selectate au valori, una de 104, cealaltă 111 milioane de euro. Sunt valori estimative, preliminare”, spune Alin Nica.

El a lansat o variantă interesantă pentru exploatarea obiectivelor, nu doar în scop sportive, ci pentru un număr mare de evenimente.

”Ce îmi doresc pentru a le folosi la valoarea maximă este să găsim un operator care să le folosească, să aducă evenimente, să fie folosite la maxim de valoare. Varianta cea mai fericită e să o dăm unui operator privat. Să se ocupe, din perspective managementul privat, care e mult mai performant ca și cel public, și noi să încasăm doar o concesiune. Sunt numeroase exemple, Allianz Arena, stadionul celor de la Ajax Amsterdam. Momentan este doar o idee. Realizarea stadionului, dacă totul merge șnur, se va finaliza în 2023 – 2024. Dacă etapele următoare se parcurg până la finalul anului, în prima parte a anului viitor putem avea licitația pentru desemnarea constructorului”, a mai subliniat Alin Nica.

Drumurile făcute de viitorul șef al CJT la București vor fi dese, spune acesta.

”Voi merge cel puțin lunar să mă interesez de cele două obiective. La sala polivalentă sunt mai în urmă, în faza de achiziție a studiului de prefezabilitate, până la finalul anului sperăm să avem variante de lucru și aici”, a încheiat Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

39 de minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

42 de minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

2 ore ago