Politica

Ultimul venit, primul servit. Cosmin Tabără va fi viceprimarul Timişoarei din partea PNL

La vârful PNL Timiş este ca şi decis: propunerea liberalilor pentru un scaun de viceprimar al Timişoarei va fi avocatul Cosmin Tabără. Destul de interesant, Tabără a ocupat abia a zecea poziţie pe lista PNL la Consiliul Local, el ajungând consilier doar prin retragerea lui Cătălin Iapă.

Cosmin Tabără va fi noul viceprimar al Timişoarei pe poziţia rezervată PNL. Membru al Baroului Timiş de aproape 20 de ani, Cosmin Tabără este fiul fostului ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. De asemenea, este soţul fostei mari gimnaste Simona Amânar. Tabără a intrat în PNL pe filiera PDL unde activa de mai mult timp. Interesant este faptul că el a prins abia a zecea poziţie pe lista PNL la Consiliul Local Timişoara, adică exact sub linie, liberalii obţinând doar nouă mandate. A primit însă undă verde după retragerea lui Cătălin Iapă de pe listă. De altfel, el este la primul mandat de consilier local.

Dacă negocierile între PNL şi USR PLUS vor decurge aşa cum se aşteaptă ambele părţi, joi vor fi anunţaţi noii viceprimari şi vicepreşedinţi ai Consilului Judeţean. În privinţa acestora din urmă lucrurile sunt iarăşi stabilite, cele două locuri urmând să fie ocupate de Cristian Moş (USR) şi Alexandru Proteasa (PNL). Al doilea scaun de viceprimar al Timişoarei este rezervat PLUS, în discuţie fiind Andrei Meşter şi Vlad Boldura.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

13 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

14 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

17 ore ago