Sănătate

Un deținut cu Covid-19 de la Penitenciarul Timișoara este internat în spital. A fost depistat şi un polițist cu coronavirus

A crescut numărul cazurilor de Covid-19 la Penitenciarul Popa Șapcă Timișoara, în 24 de ore, de la 9 cazuri la 20. Au fost testați 95 de deținuți şi 8 poliţişti de penitenciar.
Au mai fost depistate 11 cazuri în 24 de ore, la Penitenciarul Timișoara – 10 deținuți și un polițist. Nouă deținuți au fost transferați la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, iar tratamentul celui de-al 10-lea este asigurat de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara, decizia fiind determinată de riscurile asociate vârstei. Şi în acest caz, persoanele private de libertate confirmate pozitiv se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere.

„Referitor la testele efectuate poliţiştilor de penitenciare, precizăm că unul dintre acestea a indicat un rezultat pozitiv. Ca măsură preventivă, s-a dispus testarea întregului efectiv de deţinuţi şi a tuturor cadrelor unităţii. Sursa de infectare rămâne, pentru moment, incertă, ancheta epidemiologică nefiind finalizată. Nicio altă persoană custodiată de Penitenciarul Timişoara nu manifestă simptome specifice COVID-19, monitorizarea medicală a întregului efectiv fiind intensificată”, transmite Administrația Națională a Penitenciarelor.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

10 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

13 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

14 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

14 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

15 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

15 ore ago